ACTUALITATE

Curtea de Apel a validat mandatul lui Nicuşor Dan ca primar al Bucureştiului

post-img

Instanţa a respins toate apelurile formulate împotriva validării acestuia. Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia tardivităţii şi a respins toate apelurile ca tardiv formulate. Decizia este definitivă.

Săptămâna trecută, Nicuşor Dan acuza „şicane penibile ale PSD care încearcă să întârzie validarea mandatului de primar general al Bucureştiului”.

„La Bucureşti o să mai aşteptăm cel puţin o săptămână din cauza atitudinii iresponsabile a PSD. Sunt 52 de cereri de apel pe care le-au făcut consilieri PSD şi apropiaţi ai PSD care vor fi discutat luni de Curtea de Apel Bucureşti. Sunt motive ridicole. Se vorbeşte de fraudă electorală în acelaşi stil conspiraţionist cu care PSD ne-a obişnuit. Cererile sunt copy/paste, se reiau inclusiv greşelile gramaticale de la una la cealaltă”, spunea primarul ales al Capitalei.

Sursa: Mediafax