ACTUALITATE

Curtea Constituţională anunţă că a sesizat Procuratura Generală

post-img

Astăzi, 4 mai 2020, Plenul Curţii Constituţionale a sesizat Procuratura Generală în legătură cu declaraţiile din presă ale unor figuri publice şi cu presupusele filaje şi intimidări la adresa unor judecători ai Curţii.

Plenul Curţii i-a solicitat Procuraturii Generale să întreprindă toate măsurile legale care se impun, din perspectiva legii penale şi/sau contravenţionale.

Anterior, Centrul Naţional Anticorupţie anunţa la 30 aprilie că respinge acuzaţiile liderului Partidului Nostru Renato Usatîi prin care acesta insinuează că unii angajaţi ai CNA ar fi implicaţi în urmărirea judecătorilor Curţii Constituţionale.

De asemenea, şi Procuratura a declarat la 24 aprilie,că nu a iniţiat vreun proces penal, nu a autorizat şi nu a intervenit către judecătorul de instrucţie pentru a fi autorizate, conform competenţei, careva masuri speciale de investigaţii în privinţa judecătorilor Curţii Constituţionale.