ACTUALITATE

Curtea Constituţională: Amenzile aplicate pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor epidemice sunt neconstituţionale

post-img

Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul contravenţional, în baza căruia au fost amendate mai multe persoane în timpul stării de urgenţă.

Preşedintele Curţii de Conturi, Domnica Manole, a precizat că diferenţa amenzii dintre limita minimă de 450 u.c. şi limita maximă de 500 u.c., conform articolului 76 al Codului Contravenţional, nu-i acordă instanţei de judecată posibilitatea aprecierii proporţionalităţii sancţiunii aplicate prin raportare la fapta contravenţională, scrie Radio Chişinău.

Curtea a constat că în cazul persoanei fizice diferenţa amenzii dintre limita minimă de 450 u.c. şi limita maximă de 500 u.c.  nu-i acordă instanţei de judecată posibilitatea aprecierii proporţionalităţii sancţiunii aplicate prin raportare la fapta contravenţională şi la circumstanţele cazului, astfel încât să existe un echilibru corect între scopul legii contravenţionale şi mijloacele utilizate.

Până la modificarea cadrului legal, persoanelor fizice li se vor stabili amenzi de la o unitate convenţională până la 500 u.c, în funcţie de circumstaneţle concrete ale cauzei, a precizat preşedintele CC, Domnica Manole.

Curtea a precizat că în vederea executării prezentei hotărâri, până la modificarea cadrului legal pentru fapta de nerespectare a măsurilor de profilaxie prevenire şi/sau combatere a bolilor epidemice dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică, persoanei fizice i se va aplica o amendă de la limita minimă de o unitate convenţională, stabilită de art. 34, aliniatul 2 din Codul Contravenţional până la limita maximă de 500 u.c. stabilită de articolul 76 (1), aliniat 1 din Codul contravenţional. Agenţii constatatori şi instaneţle de judecată vor stabili amenda în funcţie de circumstaneţle concrete ale cauzei.

Decizia Curţii Constituţionale este definitivă şi irevocabilă.