ACTUALITATE

Curtea Constituţională a decis: Testul poligraf nu este obligatoriu pentru numirea conducerii ANI

post-img

Susţinerea cu succes a testului la poligraf nu este obligatorie pentru numirea preşedintelui şi vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI). Această decizie a fost luată marţi de Curtea Constituţională (CC) la sesizarea depusă de fostul membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Teodor Cîrnaţ, care în octombrie 2017 nu a fost numit preşedinte al ANI după ce a picat testul la poligraf.

Potrivit agenţiei INFOTAG, Curtea a calificat drept neconstituţională prevederea din legea cu privire la ANI, potrivit căreia "câştigător este desemnat candidatul cu cel mai mare punctaj obţinut ca urmare a probelor de concurs şi care a susţinut proba detectorului comportamentului simulat (poligraf)". Acum, importanţă va avea doar punctajul obţinut la proba scrisă şi la proba orală.

Totodată, CC a recunoscut legitimitatea utilizării poligrafului în desfăşurarea concursului pentru unele funcţii de conducere.

Teodor Cîrnaţ a spus la şedinţa CC că informaţia obţinută în urma testării la poligraf poate fi folosită împotriva candidatului cu scopuri meschine, deoarece rezultatele testului se păstrează o anumită perioadă după testare.

De asemenea, el consideră că rezultatele testării la poligraf nu pot fi folosite pentru a refuza numirea într-o anumită funcţie, deoarece cercetările sociologice au demonstrat ineficienţa acestei metode de testare, căci, în jumătate din cazuri, rezultatele sunt eronate.