ACTUALITATE

Cu putoarea sub nas şi cu gunoaie în râurile din care se bea apă. Republica Moldova dispune de doar 20% din resursele de ape subterane potabile, restul sunt poluate

Republica Moldova, a treia ţară din lume cu cel mai rapid Internet, are cetăţeni care mai mor din cauza apei poluate din fântâni. Stistica arată că că Republica Moldova mai dispune de doar 20% din resursele de ape subterane potabile. Restul sunt poluate din cauza gunoaielor, a toaletelor improvizate şi a pesticidelor. Conform datelor oficiale, doar între anii 2016-2018, 14 oameni, dintre care 3 copii, au murit intoxicaţi după ce au băut apă contaminată cu pesticide. Mai grav este că avem o lege privind calitatea apei, dar care nu pedepseşte pe nimeni.

Nu. Nu este o fântână obişnuită de unde zilnic poţi scoate fără griji cea mai importantă resursă pentru existenţa umană. Este de fapt un tub improvizat pentru a păstra apa adusă de la zeci de kilometri depărtare.


LIUBOVI TCACI, localnic Sărăteni, Leova:
-„O cisternă de trei tone costă 250 de lei.
- Şi pe cât timp vă ajunge?
-  Eii, pe vreo 2-3 zile sau o săptămână." 

Şi asta pentru că în satul Sărăteni, din Leova, toate fântânile au doar aşa-zisa apă tehnică. Problema e de mai bine de un deceniu şi este o ameninţare pentru sănătatea celor o mie de localnici.


LIUBOVI TCACI, localnic Sărăteni, Leova: "Nu e bună de băut  şi când te speli părul rămâne aşa ca la un arici. De la asta burcută ruginesc toate robinetele." 

Conform hartei apelor Republicii Moldova, majoritatea localităţilor din raioanele Hânceşti, Leova, Făleşti, Ungheni şi Taraclia nu dispune de apă potabilă. Oamenii fie s-au resemnat şi consumă ceea ce au, cu riscul de a ajunge pe patul de spital, fie dau şi ultimii bani pentru a avea un strop de apă în casă.

Oraşul Hânceşti – unul dintre puţinele oraşe raionale din Republica Moldova care a cunoscut o adevărată dezvoltare în toate domeniile. Nu însă şi pe cel mai elementar aspect– Apa.  Ce curge la robinet, vine din foraje de adâncime. Chiar dacă apa este tratată, ea este interzisă consumului. Localnicii o pot folosi doar la spălat.

 "De la apa asta murdară poate să cadă şi părul, cu dânsa te speli, speli şi hainele, alergie poate să-şi iasă." 

Apa pentru hrană se cumără din comerţ. La final de lună, când se fac socotelile, sumele cheltuite pe apă sunt exorbitante pentru salariile şi pensiile mici din republică.

„– Ajungeţi să cheltuiţi şi o mie de lei apă?
– Of, dacă nu ajunge chiar şi mai mult să cheltuim. Totul scump, pensia mică.  Nu ne costă pielea cât dubala”.

LILIANA CARP, specialist, ANSP: "La Hânceşti este un conţinut ridicat de suflat, de flor în apă, ea nu este considerată apă potabilă. "

Datele Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică arată că, în doar doi ani, 4% din apele din fântâni au fost poluate şi nu mai corespund normelor. Astfel, în 2018, s-a ajuns la situaţia în care 80 la sută dintre apele din fântâni să fie de-a dreptul otrăvite cu fel de fel de substanţe toxice.

LILIANA CARP, specialist, ANSP: "Poate să fie exces de flor, bor, nitriţi, nitraţi." 

Nitraţii din apă multor fântâni sunt substanţele cele mai toxice, care depăşeşc normele chimice. Ponderea probelor de ape neconforme la conţinutul de nitraţi era de 60% în 2018. Aceşti poluanţi periculoşi pentru viaţă, se infiltrează prin sol şi ajung în apa pe care o consumăm. Nu sunt suficiente staţii de epurare, dar sunt gropi de gunoi ilegale şi toată lumea aruncă cu pesticide pentru recolte bogate. La sănătate, se gândesc prea puţini. Consumul de apă poluată din fântâni a provocat între anii 2016-2018, 405 intoxicaţii soldate cu 14 decese. Şi 144 de copii s-au îmbolnăvit iar trei dintre ei au murit. Nimeni nu a fost tras la răspundere. Ba chiar, deşi această informaţie este confirmată printr-un comunicat pe site-ul agenţiei, specialiştii neagă aceste date.

LILIANA CARP, specialist, ANSP: ”Nu, nu, nu au fost corelate cu calitatea apei, poate din alte cauze, nu au fost corelate cu calitatea apei." 

Soluţia pentru a face din nou potabilă apa din cele 80% din resurse subterane, ar fi staţiile de tartare. Acestea costă milioane de euro, sumă prea mare pentru primăriile locale. Şi dacă statistica ne arată că în Republica Moldova au mai rămas doar 20 la sută din resurse nepoluate, atunci specialiştii ne conving că cifra nu este una alarmantă. Ba chiar ar fi suficientă şi pentru generaţiile următoare.

LILIANA CARP, specialist, ANSP: 
„- Se află Republica Moldova pe drumul unei catastrofe ecologice, ceea ce ţine de apă potabilă?
– Nu, nu cred că avem o cataclismă ecologică ... " 

Pentru moartea unor oameni nu a fost pedepsit nimeni. O lege ar fi fost adoptată încă din 2019, dar va intra în vigoare în 2022.


ELENA CULIGHIN, manager de program, Centrul Naţional de Mediu: "Nu putem spune că în legislaţie este idenficat modalitatea în care este pedepsit sau sunt luate anumite măsuri pentru a îmbunătăţi sau micşora dauna asupra apelor." 

Îngrijorat nevoie mare de problemele de mediu, preşedintele Igor Dodon, cel care a refuzat să semneze Strategia de Mediu, atentează deja şi la apele subterane care au mai rămas. Dodon, împreună cu un grup de agricultori, pun presiune pe instituţiile statului, astfel încât să poată să-şi irige terenurile cât le pofteşte inima. Chiar cu riscul de a pierde şi acea minima resursă de apă pe care o mai avem. ONG-urile de mediu şi ecologiştii consideră că această acţiune este o crimă la nivel national. A fost înaintată o petiţie Guvernului, Parlamentului, ambasadorului Uniunii Europene în Republica Moldova, în care se cere conservarea rezervelor strategice de ape subterane.

Mergem acum pe firul apelor de suprafaţă, care sunt şi ele poluate în mare parte din lipsa sau din cauza nefuncţionării staţiilor de epurare. Oraşele de pe marginea râurilor Prut şi Nistru s-au întrecut care face mai multe deversări toxice. Aşa au reuşit de-a lungul anilor să claseze aceste două râuri în categoria IV şi V, ca fiind poluate şi foarte poluate. Din aceste resurse, să alimentează cu apă 30 la sută din populaţia Republicii Moldova.

MIHAI GORENCO, şef Inspectoratul de Mediu, Ungheni
„ – La moment staţia funcţionează satisfăcător, putem spune că nu prezintă pericol mare.
– Iată aici avem apa deversată, iată uitaţi-vă calitatea vă aranjează?
– Da, calitatea lasă de dorit, dar până ajunge în râu ea se mai filtrează”.

La Ungheni, staţia de epurare a împlinit jumătate de secol. Niciodată nu a fost reparată capital. Epurarea se face de mântuială şi încă din 1999 lipsesc treptele biologice de filtrare.  Iar aşa-zisa staţie, care doar de epurare nu este, deversează apa toxică direct în Prut. Însă, din biroul inpectorilor de mediu, totul pare în regulă.

MIHAI GORENCO, şef Inspectoratul de Mediu, Ungheni:
„- Un puţin acolo, cât de puţin da se poluează acolo. Dar nu într-atât ca să fie catastrofă ecologică.
– V-aţi scălda în aşa apă?
– Nu merge vorba de asta.
– V-aţi scălda în aşa apă?
– Nu.
– Atunci de ce spuneţi nu este poluată?  
- Dvs. daţi aşa nişte întrebări la care nu pot răspunde.
– Aţi spus că nu este poluată.
– E poluată, dar nu tare ca să spunem că e catastrofă."


 MIHAI GORENCO, şef Inspectoratul de Mediu, Ungheni: "Pe an ce trece este ea tot mai tare nu corespunde normelor."

Apele uzate sunt curăţate în doar două etape. În prima este oprit tot gunoiul mai greu, iar în a doua etapă este băgat clor şi apoi apa este deversată în Prut. De  aproape 21 de ani, staţia aruncă zilnic 3 mii de metri cubi de apă cu depăşiri şi de câteva ori a parametrilor chimici. Staţia reprezintă un pericol şi pentru angajaţii săi, din cauza construcţiilor putrede. În 2006 a şi fost înregistrat un accident de muncă.


VERA POSTICĂ, angajat staţie de epurare, Ungheni: ”Se vede iată acolo ce deteriorat e, construcţiile din metal sunt ca sita."

Staţia de epurare de la Ungheni are nevoie de aproape 10 milioane de dolari pentru a fi reonstruită de la zero, conform standardelor. De mai bine de 13 ani, autorităţile publice locale umblă cu mâna întinsă la instituţiile europene după finanţare. Când în sfârşit au găsit sprijin la USAID, americanii s-au retras din proiect, pe ultima sută de metri, din cauza instabilităţii politice din Republica Moldova. Aşa că nu ne mai mirăm de ce râul Prut a înregistrat o scădere a calităţii apei de la 30% în 2018 la doar 9% în 2019. În plus, a crescut poluarea de la 9% în 2018, la 39% în 2019.  Toţi aceşti poluanţi se strecoară în final în paharul consumatorilor din Leova, Cantemir şi Cahul. Avem însă şi un exemplu bun. Se poate oferi apă bună, chiar dacă este din Prutul cel poluat, dar meritele aparţin investiţiilor europene.

Datorită investiţiilor guvernului ceh la staţia de tratare a apei din Leova, consumatorii au la robinet apă mai bună decât cea din comerţ. Cantitatea de nitriţi este de doar 0,003 miligrame pe litru, în timp ce în apa îmbuteliată din munţii din Ucraina este de aproape trei ori mai mare. Iar apa de la Leova a fost comparată de un expert german chiar cu apa din izvoarele de munte.

LORETA HOHLOV, şef Sector Apeduct, Apă-Canal Leova: "Dumnealui mi-a spus că aşa parametriar avea numai apa de la Dorna."

Ne mutăm acum pe râul Nistru, care asigură cu apă inclusiv Chişinăul. Ajungel la Soroca.

11 milioane de tone de urină şi aproape un milion de tone de fecale. Atâta mizerie ajunge anual în râul Nistru, doar din Soroca, şi asta pentru că oraşul nu are o staţie de epurare. Autorităţile nu-şi pun problema unde ajung apele menajere care se scurg prin canalizare.

Vara, toxinele care se deversează, se evaporă şi ajung în plămânii cetăţenilor.

Iar duhoarea de fecale se simte şi lângă celebru obiectiv touristic - Cetatea Soroca.

Şi dacă mirosul îi chinuie pe localnici, atunci apare întrebarea  - Ce fel de apă ajunge la robinetele celor care iau apă din Nistru. Mai ales că datele arată că râul este cu mult mai poluat decât Prutul. Prin urmare, Nistru a înregistrat o poluare masivă de la 16%, în 2018 la 32% în 2019. Grav este că Republica Moldova testează doar 12 parametri ai calităţii apei potabile din cei aproape 50 existenţi. De exemplu, apa de la robinet din Chişinău nu este testată la nitraţi, detergenţi, plumb şi hepatită virală.

ELENA CULIGHIN, manager de program, Centrul Naţional de Mediu: „În momentul în care noi nu putem să identificăm dacă acest poluant este în apa murdară, noi nu putem să punem în aplicaţie o metodă de epurare, dacă noi nu vedem cum putem să înlăturăm ceea ce nu vedem. "

Din probele testate, apa din Chişinău ar corespunde normelor. Sunt depăşiri la duritatea apri, ceea ce, în timp, duce la formarea pietrelor la rinichi.
Zăpăciţi de campaniile de marketing agresive, consumatorii cad în plasa vânzătorilor de apă îmbuteliată. Nici aceştia nu oferă mereu o apă mai bună decât cea de la robinet.  Oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Stat din New York, au realizat un experiment asupra apei îmbuteliate, iar rezultatele sunt mai mult decât terifiante.

SABINA HIRIANOV, reporter TVR Moldova: „Experţii au analizat mai mult de 250 de sticle de apă de diferite mărci, iar în 93% dintre acestea au fost găsite particule de plastic miniatural, cum ar fi propilena şi nailonul. Cantitatea acestor particule este în medie de 10 pe litru de apă îmbuteliată, iar dimensiunea fiecăruia este de aproximativ 0,1 milimetri. Studiile au scos la iveală ca doar din apa îmbuteliată consumată zilnic înghiţim pe săptămâna atâta plastic cât un pahar mic de unica folosinţă sau cât un card bancar."

Specialiştii susţin că cel mai sigur ar fi să consumăm apa de la robinet, însă doar după ce a fost fiartă. În plus, filtrele de apă care se găsesc în comerţ,  în valoare de câteva sute de lei, nu sunt decât nişte păcăleli. Acestea trasformă doar gustul şi mirosul fără a înlătura toxinele. Ceva mai sigure sunt filtrele profesionale care se ataşează la robinet, dar costă şi peste o mie de euro şi puţini îşi permit un asemenea lux. Efectele apei poluate nu trec neobservate. Avem comunităţi întregi, unde oamenii au dinţii îngălbeniţi, iar diagnosticele de boli gastro-intestinale sau cardio-vasculare curg ca pe bandă rulantă.

LUMINIŢA SUVEICĂ, expert în sănătate publică: "Duritatea care este duce la pietre la rinichi, pietre la fiere. Lipsa de minerale, lipsa de iod duce la guşa endimică la hipoteridie."

De aproape trei decenii, statul ignoră sistematic un principiu european - nu poţi trage apeducte fără reţea de canalizare. Lucru despre care aleşii nostri nu-şi bat capul. Ridicol e că, în legea apei, este scris alb pe negru că statul asigură doar apeduct. Aşa că, avem localităţi in Republica Moldova unde nu trece niciun metru de canalizare deşi reţeaua de apă a fost adusă. În numele epurării, cei responsabili de mediu avizează pe bandă rulantă proiecte de racordare la apeducte, fără canalizare şi staţii de epurare. Poluăm pentru că am rămas ţara cu gândire şi condiţii de Ev Mediu. Chiar şi la Chişinău, sunt mulţi orăşeni care nu sunt racordaţi la sistemul de canalizare. Indiferenta autorităţilor faţă de problemele de mediu ne ţine în fruntea clamentului ruşinii. Din nefericire, cetăţenii continuă să se îmbolnăvească şi să moară din cauza apei poluate cu toxine şi incompetenţă. Cei plătiţi chiar de noi să-şi facă treaba în problemele de mediu pare că au alte preocupări. Republica Moldova modernă are pretenţii de trai în condiţii europene, cu locuinţe şi maşini luxoase, dar cu putoarea sub nas şi cu gunoiae în râurile din care se bea apă.