ACTUALITATE

Cu prilejul Zilei României, la USM a fost lansat un modern centru de informare

Aula este dotată cu o tablă interactivă unică în înstituţiile de învăţământ superior din Chişinău şi va permite studenţilor şi profesorilor să fie în pas cu tehnologiile moderne.

Centrul de Informare poartă numele istoricului Gheorghe Brătianu, cel care a apărat cu preţul vieţii sale valorile româneşti din Basarabia.

ANATOL PETRENCU istoric: „Un istoric care a fost omorât de regimul comunist pentru faptul că nu a vrut să recunoască faptul că Basarabia nu aparţine României. Este ceva demn de reţinut, vreau să-i mulţumesc statului român, pentru că  acum de 1 decembrie, sărbătoarea tuturor românilor, iată ne-a oferit aşa un cadou, pentru studenţii noştri, profesori.”

IGOR ŞAROV rectorul Universităţii de Stat: „Aici în această sala am primit adevăratele lecţii ale istorii, la semnarea cu domnul profesor Alexandru Moşanu, care erau lecţii nu numai de ştiinţă, dar şi adevărate lecţii ale vieţii. Aici în 1995 au pornit şi grevele studenţeşti. Am ieşit în apărarea idealurilor noastre.”

SERGIU MATVEEV decanul Facultăţii de Istorie: „Sigur că ne-am dori să avem legătura cu Bucureştiul nu prin intermediul unei ambasade, dar o trecere liberă peste Prut, dar asta e realitatea zilei şi se pare mai avem de muncit.”

Aula a fost dotată cu o tablă interactivă care va permite organizarea de video conferinţe.

VICTOR BERLINSCHI specialist IT: „Profesorul numai are nevoie în plus de laptop, de calculator sau ceva, poate veni cu un stick sau să prezinte infomraţile care sunt undeva pe Google Drive, gmail, nu are nevoie de echipament în plus. Camera respectivă urmăreşte pesoanele pe care se focusează.”

Excelenţa Sa DANIEL IONIŢĂ ambasadorul României în Republica Moldova: „Faptul că acest Centru dotat la standarte pe care, când eu eram student, nu puteam decât să mi le imaginez că pot să existe, le vedeam în filme SF, să vă ajute pe dumneavoastră şi generaţiile care vor urma să se conecteze mai bine la realităţile lumii noastre contemporane.”

ADRIAN DUPU secretar de Stat, Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova: „Nu bucurăm că studenţii vor putea să înveţe în condiţii moderne şi nu doar, înţeleg că vor avea loc şi alte activităţi extra-curriculare în acest centru,  ne bucurăm că Centrul poartă numele lui Gheorghe Brătianu, mare om politic român care a suferit de pe urmele comunismului.”

Amenajarea şi dotarea Centrului de informare România-Gheorghe Brătianu" de la Universitatea de Stat a costat jumătate de milion de lei. Banii au fost oferiţi de Guvernul României.