ACTUALITATE

COVID: Slujbele religioase în incinta lăcaşelor sfinte, interzise în raionul Ialoveni, până în luna aprilie

post-img

Comisia Teritorială Extraordinară pentru Sănătate Publică din raionul Ialoveni a luat o serie de decizii în legătură cu situaţia epidemiologică ce se atestă în teritoriu. Printre acestea se numără interzicerea slujbelor religioase în incinta tuturor lăcaşelor de cult de pe teritoriul raionului, până la 1 aprilie 2021.

În conformitate cu Hotărârea CNESP, în raionul Ialoveni se atestă gradul de alertă Cod Roşu. Nicolae Lozovanu, şeful Unităţii de Asistenţă Medicală Urgentă Ialoveni,  a declarat că numărul solicitărilor ce parvin de la cetăţenii din raion a crescut semnificativ, iar serviciul condus de dumnealui cu greu face faţă cerinţelor, chiar dacă începând de astăzi unitatea a mai fost suplinită cu un echipaj complet.

Printre deciziile luate de CNESP se numără:

  • se reia procesul educaţional cu prezenţa fizică a preşcolarilor şi a elevilor din ciclu primar, la fel elevii claselor IX şi XII, în cazul când numărul elevilor în clasă nu depăşeşte 20 de persoane vor fi prezenţi 100 % la ore, în cazul când numărul elevilor într-o clasă depăşeşte 20 de persoane, prezenţa fizică va fi de 50%. Clasele V – VIII şi X – XI vor desfăşura procesul educaţional la distanţă;
  • instituţiile de învăţământ din localităţile Cărbuna, Hansca şi Văratic vor desfăşura procesul educaţional în regim normal cu prezenţa fizică a elevilor, datorită numărului redus de infectări în localităţile date;
  • se interzice desfăşurarea slujbelor religioase în incinta tuturor lăcaşelor de cult de pe teritoriul raionului Ialoveni pentru perioada 15.03.2021 – 01.04.2021;

Potrivit presei locale, ialovenionline.md, astăzi a avut loc o adunare a primarilor şi serviciilor desconcentrate, în care Protopopul raionului Ialoveni, Anatolie Stefanov a anunţat în prealabil că vor face o adunare a tuturor preoţilor din raion, unde vor lua o decizie de comun acord, prin care vor respinge şi nu se vor supune deciziei Comisiei Teritoriale Extraordinare pentru Sănătate Publică Ialoveni.