ACTUALITATE

Corpurile neînsufleţite ale celor trei persoane decedate în accidentul de la Viniţa vor fi repatriate astăzi

post-img

Identitatea celei de-a treia persoană decedată în accidentul de la Viniţa a fost stabilită. Potrivit Poliţiei din Ucraina este vorba despre un tânăr de 24 de ani. Asta după ce ieri, Identitatea a două victime a fost stabilită: o femeie de 26 de ani şi un bărbat de 44 de ani. Toate cele trei corpuri neînsufleţite vor fi astăzi repatriate.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI anunţă că ofiţeri din cadrul IGSU se află în Ucraina şi efectuează toate procedurile necesare de repatriere a cadavrelor persoanelor decedate. Totodată angajaţii IGSU comunică cu responsabili din cadrul instituţiei medicale unde sunt internaţi oamenii traumatizaţi.

Potrivit acestora la moment rămân internate patru persoane starea cărora este stabilă. La externarea acestora IGSU va organiza transportarea în siguranţă în Republica Moldova.

De altfel, IGSU anunţă că repatrierea corpurilor neînsufleţite urmează a fi efectuată astăzi. Toate procedurile de aducere acasă a oamenilor decedaţi se efectuează de angajaţii IGSU şi serviciul consular.

Rudele şi apropiaţii persoanelor care au avut de suferit în accidentul din apropierea regiunii Viniţa sunt informate, iar cu aceştia lucrează psihologii IGSU. Mai mult, procedurile de trecerea a hotarului ţării sunt gestionate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Amintim că la solicitarea Guvernului Republicii Moldova la IGSU a fost creată Celula de Criză pentru gestionarea situaţiei în urma accidentului cu implicarea cetăţenilor Republicii Moldova. 

Vezi AICI imagini foto şi video de la locul accidentului produs  în Viniţa.