ACTUALITATE

Consulatul României la Chişinău recepţionează zilnic peste 1000 de cereri

Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău oferă servicii consulare doar în baza unei programări prealabile. Înscrierile se fac prin Ghişeul Consular Online la adresa www.econsulat.ro, un serviciu lansat de Ministerul Afacerilor Externe al României. Oficialii şi-au propus astfel să elimine barierele birocratice dintre oficiul consular şi cetăţenii din Republica Moldova. Responsabilii de la consulat spun că sunt multe solicitări, de aceea şi timpul de aşteptare este mai mare.

Consulatul României la Chişinău recepţionează zilnic peste 1000 de solicitări de la cetăţeni. Şi pentru că fluxul este mare se lucrează la turaţie maximă. În ajutorul solicitantilor vine Ghişeul Consular Online, serviciul ce poate fi accesat la adresa www.econsulat.ro.

În cazul în care apar erori de sistem sau sunt alte întrebări puteţi solicita ajutor pe adresa electronică sau la Call-Center. Programările pentru toate serviciile consulare sunt gratuite.

Pentru a nu fi înşelaţi, oficialii vă recomandă să nu apelaţi la persoane care pretind a fi colaboratori ai oficiilor consulare.

Pentru serviciile consulare, cetăţenii se pot adresa la toate cele trei consulate al Romaniei aflate în Chişinău, Cahul şi Bălţi.