ACTUALITATE

Consiliul Permanent OSCE: Partenerii internaţionali cer Tiraspolului să elimine posturile ilegale şi să asigurare libera circulaţie de-a lungul liniei administrative

post-img

Şeful Misiunii OSCE în R. Moldova a prezentat, în cadrul şedinţei Consiliului Permanent al OSCE, raportul semestrial de activitate a Misiunii, axat în mare parte pe evoluţiile în procesul de reglementare transnistreană. În cadrul şedinţei, Statele Unite ale Americii, Ucraina, Turcia, UE şi statele aliniate au avut o reacţie critică faţă de acţiunile unilaterale ale regimului de la Tiraspol vizând instalarea posturilor ilegale de control de-a lungul liniei administrative, îngrădirea liberei circulaţii, precum şi degradarea situaţiei drepturilor omului în regiune.

Misiunea OSCE în Moldova şi statele participante au trecut în revistă aspecte ale dialogului dintre cele două maluri ale Nistrului.

Republica Moldova a reiterat preocupările sale privind caracterul distructiv al acţiunilor premeditate ale exponenţilor de la Tiraspol, care afectează climatul politic în procesul de negocieri în formatul „5+2”, pune în pericol îndeplinirea angajamentelor luate în cadrul „pachetului Berlin plus”, erodează mecanismul existent de menţinere a păcii pe Nistru, precum şi reduce drastic posibilitatea de interacţiune pe alte domenii dintre Chişinău şi Tiraspol.  

Ţinând cont de degradarea situaţiei în regiunea transnistreană, precum şi luând în considerare mandatul pe care îl are Misiunea OSCE în Moldova şi rolul Preşedinţiei în Exerciţiu a OSCE, delegaţia Republicii Moldova a subliniat necesitatea sincronizării eforturilor şi mobilizării capacităţilor pentru a pune capăt acţiunilor ilegale şi abuzurilor grave la care recurge regimul separatist. Partenerii internaţionali au chemat Tiraspolul să elimine posturile ilegale, să asigurare libera circulaţie de-a lungul liniei administrative, să respecte drepturile omului în conformitate cu dreptul internaţional, să elibereze  persoanele din detenţie ilegală, să asigure exercitarea deplină a drepturilor la proprietate şi educaţie, să coopereze în implementarea măsurilor comune vizând prevenirea şi combaterea COVID-19.

De asemenea, a fost exprimat regretul cu privire la lipsa progresului în retragerea trupelor ruse şi a muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova, fiind reconfirmată poziţia autorităţilor de la Chişinău privind retragerea completă şi necondiţionată a forţelor armate străine.

Statele participante la OSCE au reiterat susţinerea pentru soluţionarea paşnică, cuprinzătoare şi durabilă a conflictului transnistrean pe baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în frontierele sale internaţional recunoscute, cu un statut special pentru regiunea transnistreană.