ACTUALITATE

UPDATE: Marian Lupu şi Viorel Chetraru, somaţi să plece de la Consiliul Concurenţei

post-img

Trei deputaţi din blocul ACUM au înregistrat astăzi două proiecte de legi prin care vor fi restructurate două instituţii: Consiliul Audiovizualului (CA) şi Consiliul Concurenţei (CC).

UPDATE: Deputatul ACUM Dumitru Alaiba îi sugerează lui Marian Lupu (preşedinte la Curtea de Conturi) şi lui Viorel chetraru (vicepreşedintele CC) să îşi dea demisia înainte ca Parlamentul să aprobe proiectul de demisie a acestora din funcţie. Alaiba spune că actuala conducere a instituţiei respective „etse clar politizată”, „pentru că au fost numiţi urmare a unui concurs formal, netransparent, de colegii de partid şi fracţiune parlamentară”, dar şi pentru că Marian Lupu şi Viorel Chetraru acum sunt responsabili să verifice modul în care guvernarea Plahotniuc a cheltuit banii, iar în acest sens aceştia sunt „într-un clar conflict de interese”.

Ştirea iniţială: „Ambele instituţii au slujit (şi slujesc încă!) multă vreme exclusiv regimului oligarhic în detrimentul interesului public”, spune deputatul ACUM Sergiu Litvinenco.

Potrivit acestor două proiecte, se va mişcora numărul membrilor acestor instituţii. Astfel, CA va avea 7 membri (în prezent are 9), iar CC va avea 3 membri (în prezent are 5).

De altfel, actualii membri şi conducători ai CA şi CC vor fi demişi din funcţii în momentul intrării în vigoare a legilor respective.

După încetarea mandatelor acestora, urmează să fie organizate concursuri pentru selectarea unor noi persoane, iar până atunci vor fi numiţi interimari.

Până la organizareaîn continuare urmând a fi organizate concursuri pentru selectarea unor noi şefi.

După ce societatea civilă dar şi unele persoane politice au criticat modul în care a fost selectat şeful CCA ( a fost selectat de către Comisia juridică, numiri şi imunităţi) şi calificând concursul drept unui politizat, acum, Sergiu Litvinenco anunţă că şefii şi membrii CC şi CA vor fi selectaţi nu de membrii comisiilor parlamentare de specialitate, ci din oameni din afara sferei politice astfel încât concursurile să nu fie afectate de dubii cu privire la lipsa de obiectivitate.