ACTUALITATE

Consilierii suceveni vor discuta proiectul de înfrăţire cu oraşul Soroca

post-img

Înfrăţirea dintre municipiul Suceava şi oraşul Soroca - al doilea ca mărime şi importanţă din Regiunea de Nord a Republicii Moldova, va fi discutată în şedinţa de Consiliu Local de luna aceasta, care se va ţine chiar de Ziua Bucovinei.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, iniţiatorul proiectului de hotărâre, a precizat că a fost obţinută deja aprobarea pentru înfrăţire, din partea Ministerului de Externe, încât nu există piedici în luarea acestei decizii, care leagă două localităţi care au în comun nu doar o îndelungată istorie, ci mai ales cele două cetăţi ale lui Ştefan cel Mare.

Cetatea Sorocii a fost ridicată în piatră de renumitul domnitor moldovean Ştefan cel Mare în 1489 şi renovată în forma actuală de Petru Rareş.
Ambele cetăţi – Suceava şi Soroca, alături de cea din Hotin, fac parte dintr-un proiect finanţat din fonduri europene - „Perle medievale”.

Amănunte pe Monitorul de Suceava.