ACTUALITATE

Consilier municipal. Dorin Chirtoacă nu se va mai întoarce la primărie

post-img

Primarul suspendat al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, nu mai are nicio şansă de a reveni în funcţia de primar general, de această părere este consilierul municipal Oazu Nantoi, opinia a fost expusă aseară, în cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR MOLDOVA.

„În opinia mea, domnul Chirtoacă nu are nicio şansă să redevină primar general în cadrul unor alegeri libere şi democrate. Da, a fost ales de trei ori, dar cine este fericit, nici Dorin Chirtoacă, nici alegătorii. El de mult timp a scăpat controlul asupra situaţiei din municipiul Chişinău, nu vreau să dau vine pe el, dar noi avem nevoie de o schimbare pe cale legitimă”, a declarat Oazu Nantoi.

În cadrul emsiuni a participat şi vicepreşedintele Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, care s-a expus asupra competenţelor Silviei Radu de a gestiona municipiul.

„Eu aveam aşteptări mai mari de la persoana pe care a delegat-o Partidul Democrat, şi credeam că va veni o persoană care este gata să rupă să facă, dar vedem că dumneaei este teleghidată din altă parte, pentru că nu cunoaşte multe lucruri ce ţine de funcţionarea Consiliului Municipal. Dacă vii cu o pregătire iniţială atât de superficială, atunci îţi trebuie ani lumină ca să intri în toată bucătăria complicată a unei municipialităţi”, a adăugat Munteanu. 

Amintim că la data de 19 noiembrie va avea loc referendumul pentru demiterea primarului suspendat al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, care se află în arest la domiciliu.