ACTUALITATE

Concertul lui Igor Dodon va avea loc, chiar dacă Guvernul a declarat zilele de 23 şi 24 august zile de doliu

post-img

Igor Dodon spune că nu este la curent cu decizia Guvernului de a desemna zilele de 23 şi 24 august zile de doliu şi că oricum concertul preconizat pentru data de 24 august va avea loc.

Preşedintele a declarat că astfel de decizii se iau după ce se discută cu Parlamentul şi că nu este la curent cu o astfel de decizie.

Fiind întrebat de jurnalişti dacă concertul din 24 august va avea loc, acesta a răspuns că „pe 24 august noi vom sărbători eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă”, dând de înţeles că nu va renunţa la această sărbătoare şi nici la concert.

„Aşa cum tradiţional noi sărbătorim, vom organiza şi în acest an eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă”, a punctat şeful statului.

Amintim că Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre prin care a declarat ziua de 23 august drept Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare şi a declarat zilele de 23 şi 24 august 2019 zile de doliu.