ACTUALITATE

Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, îşi începe astăzi vizită la Chişinău

post-img

Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, întreprinde, în perioada 17-19 mai, o vizită în Republica Moldova. Înaltul oficial european va avea astăzi o întrevedere cu prim-ministrul Pavel Filip, în cadrul căreia vor fi abordate aspecte ale colaborării cu UE, în contextul promovării politicilor de dezvoltare regională a Republicii Moldova.

De asemenea, vineri, 18 mai, cei doi oficiali vor susţine o lecţie publică pentru studenţii Academiei de Studii Economice a Moldovei, iar sâmbătă, 19 mai, vor participa la deschiderea Orăşelului European 2018, la Ungheni.

Programul vizitei include:

Joi, 17 mai

ora 11.00 – Premierul Pavel Filip şi Comisarul European pentru Politica Regională, Corina Creţu, vor avea o întrevedere bilaterală

(Casa Guvernului, intrarea din str. Puşkin, sala de şedinţe, et. I) 

ora 11.20 – Fotografie de protocol comună a celor doi oficiali, urmată de şedinţa în format extins a delegaţiilor Republicii Moldova şi Uniunii Europene

(Casa Guvernului, intrarea din str. Puşkin, sala de şedinţe, et. I) 

ora 12.15 – Premierul Pavel Filip şi Comisarul European Corina Creţu vor susţine o conferinţă de presă

(Casa Guvernului, intrarea din str. Puşkin, et. I)

Vineri, 18 mai

ora 10.00 – Prim-ministrul Pavel Filip şi Comisarul European Corina Creţu vor susţine o lecţie publică pentru studenţii Academiei de Studii Economice, privind colaborarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană

(Academia de Studii Economice a Moldovei)

Sâmbătă, 19 mai

ora 13.00 – Premierul Pavel Filip, Comisarul European, Corina Creţu şi Ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko, vor participa la deschiderea Orăşelului European 2018 la Ungheni

(Ungheni, Piaţa Independenţei, str. Naţională, 7)

ora 14.30 – Pavel Filip, Peter Michalko şi Corina Creţu vor suţine un briefing de presă 

(Ungheni, Piaţa Independenţei, str. Naţională, 7)