ACTUALITATE

Circa jumătate din pensionarii care au dreptul la reexaminarea pensiei au depus deja cererile la CNAS

post-img

Timp de patru zile de recepţionare a cererilor pentru reexaminarea pensiilor pentru limită de vârstă, CNAS a primit 5926 de solicitării. Potrivit estimărilor, circa 13 575 de pensionari care şi-au stabilit pensia pentru limită de vârstă după 1 ianuarie 1999, au dreptul  la reexaminarea pensiei.

Cele mai multe cereri, 945,  au fost recepţionate în CTAS Botanica, mun. Chişinău. În sectorul Râşcani au fost primite 525 de cereri, la CTAS Centru, Buiucani, Ciocana - câte 400 de cereri. La CTAS Bălţi au fost acumulate circa 300 cereri.

În acelaşi timp, CNAS anunţă că  începând cu ziua de mâine casele teritoriale de asigurări sociale vor lucra între orele 7.00-17.00. Specialiştii  instituţiei vor ieşi la lucru şi în două zile de sâmbătă, 11 şi 18 iulie, curent.

Cei care din diferite motive nu vor reuşi să depună solicitarea respectivă până la sfârşitul lunii iulie, îşi pot realiza dreptul la reexaminarea pensiei şi în lunile următoare. Noile drepturi la pensie se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea şi actele necesare la casa teritorială de asigurări sociale.

Reamintim, că de la 1 iulie 2020, dreptul la reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă îl obţin beneficiarii de pensii stabilite după 1 ianuarie 1999, care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin zece ani.