ACTUALITATE

Cine sunt candidaţii la fotoliile de directori ANRE. Un deputat, printre cei admişi în concurs

post-img

Deputatul Ştefan Creangă şi directorul Curţii de Conturi, Veaceslav Untilă, se vor „lupta” pentru un fotoliu de Director al Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică. Aceştia vor concura cu alţi 7 candidaţi, în total fiind vacante două astfel de funcţii.

Comisia economie, buget şi finanţe a primit 10 dosare din partea a 10 candidaţi, însă unul dintre aceştia nu a fost eligibil din cauza unei cerinţe ce ţine de vechimea în muncă.

Astfel, Comisia a acceptat astăzi  eligibilitatea dosarelor a 9 candiaturi: Candu Ion, Popa Oleg, Bragoi Constantin, Creangă Ştefan, Gamurari Viorel, Ungureanu Sergiu, Zacşa Svetlana, Şpac Violina, Untilă Veaceslav.

Amintim că, la începutul lunii decembrie (3 decembrie), Parlamentul a anunţat concurs pentru selectarea candidaţilor la două funcţii vacante de Director al Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică. 

Totodată, mâine este ultima zi când mai pot fi depuse dosarele pentru concursul public de selectare a candidaţilor la trei funcţii de Director al Consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică.

Toate cele 5 funcţii de director au devenit vacante după ce oficialii şi-au prezentat demisia la sfârşitul anului trecut. 

Potrivit Legii cu privire la energetică, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică este condusă de un Consiliu de administraţie format din 5 directori. Membrii Consiliului de administraţie al ANRE sunt numiţi prin hotărâre Parlament pentru un mandat de şase ani.