ACTUALITATE

Chişinăuienii, îndemnaţi să participe la un sondaj privind amenajarea zonelor de agrement din sectorul Ciocana

post-img

Primăria municipiului Chişinău solicită opinia cetăţenilor privind selectarea zonelor de agrement din sectorul Ciocana al capitalei ce urmează a fi amenajate pe parcursul anului 2019.

Astfel, cetăţenii sunt îndemnaţi să participe la un sondaj şi să voteze 2 din cele 3 variante propuse de municipalitate, ca urmare a solicitărilor parvenite de la cetăţeni:
 
-          scuarul „Maria Drăgan”, cu viziune panoramică;
-          scuarul din bd. Mircea cel Bătrân, 29;
-          iluminarea decorativă a aleii din bd. Mircea cel Bătrân.
 
În limita bugetului alocat, de 5 milioane lei per sector, vor fi finanţare şi implementate doar două proiecte de amenajare a parcurilor, scuarurilor şi spaţiilor publice, care vor acumula cele mai multe voturi.