ACTUALITATE

Certificatul de sănătate pentru admiterea la studii a fost ELIMINAT

post-img

Certificatul de sănătate pentru admiterea în instituţiile de învăţământ profesional tehnic şi superior, de astăzi, nu se mai solicită. Un ordin în acest sens a fost semnat de către ministra sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, Ala Nemerenco, şi cea a educaţiei, culturii şi cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei.

Ala Nemerenco a scris pe Facebook că astăzi forma 086/e este pestriţă cu date despre starea sănătăţii tinerilor, iar eliminarea certificatului vine să asigure respectarea dreptului la confidenţialitatea şi protecţia datelor cu caracter personal. Totuşi, excepţie fac specialităţile care necesită condiţii fizice speciale – precum cele militare, sportive, poliţieneşti, de pompieri etc.

Potrivit ministrei, eliminarea certificatului de sănătate pentru admiterea la studii vine să elimine birocraţia, cozile vii, listele de aşteptare, înţelegerile, plicurile etc. „Fiecare absolvent are dreptul prin Constituţie la studii, or, aceasta, nu depinde de starea lui de sănătate. Şi noi suntem obligaţi să-i asigurăm acest drept nelimitat fără nicio condiţionalitate”, a scris Ala Nemerenco.

Prin această acţiune, mai spune Ala Nemerenco, va fi redusă povara pe instituţiile medicale care, pe lângă fluxul de pacienţi, sunt nevoite să facă faţă numărului mare de solicitanţi de certificate.