ACTUALITATE

Centrele comerciale îşi vor relua activitatea în zilele de sâmbătă şi duminică

post-img

Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică a aprobat astăzi reluarea activităţii centrelor comerciale în zilele de sâmbătă şi duminică cu respectarea anumitor condiţii. Astfel, magazinele vor lucra în conformitate cu prevederile din Instrucţiunea cu privire la măsurile de prevenire şi control al infecţiei Covid-19.

Aşadar, administratorii centrelor comerciale vor fi obligaţi să monitorizeze starea de sănătate a angajaţilor, să efectueze cu stricteţe termometria fiecărui vizitator şi să permită accesul acestora în incinta clădirilor doar cu purtarea măştilor de protecţie. Intrarea în magazine va fi restricţionată pentru persoanele care vor manifesta simptome de febră. La fel, persoanele vor fi admise în centrele comerciale în baza normativului 1 vizitator/4m2 din suprafaţa comercială liberă.

Noile norme ce vizează activitatea Centrelor comerciale au fost discutate şi acceptate în prealabil de către reprezentanţii acestora.

Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică vor asigura prezentarea rapoartelor săptămânale către CNESP privind măsurile de prevenire a infecţiei COVID-19, implementate în teritoriul administrativ gestionat. În raioanele unde este stabilit nivelul de alertă Cod Roşu vor fi implementate măsuri de prevenire a infecţiei cu Covid-19 cum ar fi:

–  restricţionarea deplasării populaţiei şi izolarea la domiciliu;

–  interzicerea adunărilor în masă, inclusiv de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment cu participarea fizică a persoanelor;

–  prestarea doar a serviciilor esenţiale (vitale);

–  interzicerea vizitelor neesenţiale la unităţile de interes public (bancă, poştă, etc.);

–  servicii de asistenţă medicale ajustate şi doar cele esenţiale;

–  instituirea instruirii la distanţă (online).