ACTUALITATE

Cei 200 de porci, blocaţi la Albiţa, primesc apă şi hrană

post-img

Ministrul Agriculturii din România, Petre Daea, susţine că porcii blocaţi de două zile la graniţa cu Republica Moldova se află în prezent într-un loc sigur, animalele fiind "îngrijite, hrănite şi adăpate", iar reprezentanţi ai Autorităţii Sanitare Veterinare, împreună cu exportatorul, se află la Chişinău pentru reglementarea legală a acestei situaţii.

"Aceste animale au plecat spre export în Republica Moldova cu acte în regulă, în condiţii corecte din punct de vedere sanitar—veterinar şi din punct de vedere legal, dar fraţii noştri de dincolo au modificat legislaţia în domeniu şi nu au dat un termen de punere în aplicare. În momentul în care a ieşit actul normativ pur şi simplu a fost pus în aplicare şi nu au comunicat, nu au notificat ţările vecine şi s-a creat o zonă de necunoaştere. În aceste condiţii, aceste animale nu mai pot fi reimportate, pentru că sunt reguli foarte clare din punct de vedere sanitar-veterinar privind pesta porcină africană", a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, întrebat despre situaţia camionului încărcat cu circa 200 de porci blocat de sâmbătă în vama Albiţa.

Acesta a precizat că o echipă din partea ANSVSA, împreună cu exportatorul, care este din Braşov, s-au dus la Chişinău să vadă cum reglementează din punct de vedere legal această situaţie, în timp ce "animalele sunt îngrijite, hrănite şi adăpate". "Măsurile acestea au fost luate instantaneu şi suntem pregătiţi pentru astfel de situaţii", a adăugat Daea.

Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine (ACEBOP) a anunţat că un camion încărcat cu circa 200 de porci este blocat în vama Albiţa în condiţiile în care vama din Republica Moldova a respins transportul motivând că are interdicţie să primească porci din UE, relatează AGERPRES.