ACTUALITATE

CEC a modificat Regulamentul privind finanţarea activităţii partidelor politice

post-img

Comisia Electorală Centrală a modificat Regulamentul privind finanţarea activităţii partidelor politice, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 4401 din 23 decembrie 2015.

Astfel, donaţiile făcute de o persoană fizică unui sau mai multor partide politice într-un an bugetar nu pot depăşi suma de 6 salarii medii lunare pe economie pe anul respectiv.

În cazul cetăţenilor Republicii Moldova cu venituri obţinute în afara ţării, suma donaţiilor nu poate depăşi 3 salarii medii pe economie pe anul respectiv, iar în cazul cetăţenilor Republicii Moldova cu statut de persoane cu funcţie de demnitate publică, de funcţionari publici, inclusiv cu statut special, sau de angajaţi în organizaţii publice în sensul Legii nr. 133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale, suma donaţiilor nu poate depăşi 10% din venitul anual al acestora, totodată, nu poate depăşi 6 salarii medii lunare pe economie pe anul respectiv.

Donaţiile făcute de o persoană juridică unui sau mai multor partide politice într-un an bugetar nu pot depăşi suma de 12 salarii medii lunare pe economie pe anul respectiv.