ACTUALITATE

CEC a majorat numărul secţiilor de votare pentru regiunea transistreană, dar nu şi pe cel pentru diaspora. PAS va contesta decizia în instanţa de judecată

post-img

CEC a decis în cadrul şedinţei de astăzi să majoreze numărul de secţii de votare din regiunea transnistreană pentru alegerile parlamentare anticipate. Astfel, locuitorii din stânga Nistrului vor putea vota în 44 de secţii, faţă de 42, câte au fost deschise la alegerile prezidenţiale. În acelaşi timp, membrii CEC au refuzat să mărească numărul de secţii de votare pentru diaspora,unde vor fi deschise tot 139 de secţii, la fel ca la alegerile prezidenţiale. Asta deşi, anterior, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a propus deschiderea a 190 de secţii în diaspora.

Într-o postare pe Facebook, PAS susţine că va contesta decizia CEC în instanţa de judecată., 

„Comisia Electorală Centrală a adoptat totuşi propunerea lui Maxim Lebedinschi şi, respectiv, pentru diasporă se propun doar 139 de secţii de votare. ”Eroii” dodonişti ai zilei care au sfidat legea într-un mod atât de obraznic sunt: Maxim Lebedinschi, Vadim Filipov, Vasile Gafton, Veaceslav Agrigoroaie şi Andrei Volentir.

Vom contesta hotărârea vădit ilegală în justiţie.

De asemenea, examinez posibilitatea depunerii plângerii penale pe numele lui Maxim Lebedinschi. Încălcarea unor norme imperative ale legii nu poate fi lăsată fără niciun fel de acţiuni.

În acelaşi timp, această hotărâre este primul pas în direcţia fraudării alegerilor. Iar fraudării trebuie să ne opunem. Şi ne vom opune”, a scris Sergiu Litvinenco pe Facebook.