ACTUALITATE

Care sunt priorităţile Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, pentru anul 2020

Susţinerea presei de limbă română din Republica Moldova, încurajarea proiectelor de mobilitate academică la nivel de instituţii educaţionale pre-universitare sau sprijinul ONG-urilor care îşi propun colaborări transfrontaliere vizând identitatea şi cultura românească. Sunt doar câteva dintre priorităţile Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova, din cadrul Guvernului României, pentru anul 2020.

Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova îşi propune să colaboreze cu autorităţi şi agenţii din cadrul Guvernului României pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă locuitorii Republicii Moldova care sunt şi cetăţeni ai României, spune Ana Guţu, secretar de stat al departamentului. Oficialul român a prezentat şi o serie de proiecte aflate în desfăşurare.

„Diferite colaborări, cooperări transfrontaliere pe subiecte ce vizează atât identitatea românescă, tradiţiile româneşti, cultura română, dar şi tot ceea ce ţine de funcţionarea corectă a instituţiilor democratice, europenizarea Republicii Moldova prin implimentarea acordului de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a spus Ana Guţu.

La finalul anului 2020 va fi lansată şi o hartă interactivă. Fiecare cetăţean va putea accesa această hartă pe site-ul Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova şi se va putea informa privind finanţarea şi ajutorul acordat de România din 1991 până în prezent.

„Această hartă interactivă va cuprinde trei arborescenţe: una va fi dedicată cooperării descentralizate, a doua va fi dedicată la nivelul cooperării Administraţiei Publice Centrale şi cea de-a treia arborescenţă va cartografia toate proiectele care au fost susţinute de fostul Departament pentru Românii de Pretutindeni, de fostul Minister pentru Românii de Pretutindeni şi actualmente de Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova în cadrul proiectelor finanţate şi mă refer la ONG-uri, instituţii educaţionale, instituţii media”, a precizat Ana Guţu.

Accesând siteul Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova http://drrm.gov.ro, cetăţenii se pot informa despre ultimele activităţi ale instituţiei, dar şi despre condiţiile necesare pentru a elabora şi înainta proiecte cu finanţare nerambursabilă, sprijinite de acest departament. Primul lot de proiecte venit din Republica Moldova, din partea mai multor ONG-uri şi instituţii media, a fost deja examinat, iar în această săptămână urmează să fie anunţate primele rezultate.