ACTUALITATE

Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Sfântului Scaun, efectuează prima vizită oficială la Chişinău

post-img

Cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Sfântului Scaun, efectuează, în perioada 15-16 septembrie, prima vizită oficială în Republica Moldova. Episcopia Romano-Catolică de Chişinău anunţă că Eminenţa Sa va avea întâlniri cu oficiali, va vizita Cantina Socială „Papa Francisc” şi va ţine un discurs la Congresul Mondial al Familiei.

Sâmbătă, la ora 18.00, cardinalul va prezida la Catedrala „Providenţa Divină”, liturghie ocazionată de jubileul de 25 de ani de la înfiinţarea primelor structuri ale Bisericii Catolice în Republica Moldova. La ceremonie vor fi prezenţi episcopul romano-catolic de Chişinău, Anton COŞA, nunţiul apostolic pentru România şi Republica Moldova, Miguel Maury BUENDÍA, episcopul de Iaşi, Petru GHERGHEL,  Aurel PERCA, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor religioase ortodoxe şi ai autorităţilor de stat.

Duminică, 16 septembrie, cardinalul Pietro PAROLIN va celebra liturghia la Parohia Romano-Catolică din Tiraspol, în cadrul căreia va binecuvânta noul altar al bisericii din oraş. Ulterior, Eminenţa Sa se va reîntoarce la Roma.

Comunitatea catolică din Republica Moldova cuprinde 20 de parohii şi 25 de preoţi. Cardinalul Pietro Parolin vine cu un mesaj din partea lui Papa Francisc.