ACTUALITATE

Candu. Oficialii din Republica Moldova încă sunt expuşi riscurilor când pleacă în Federaţia Rusă

post-img

Funcţionarii statului încă sunt expuşi riscurilor călătorind în Federaţia Rusă. Se pare că unele structuri ruse sunt foarte afectate de investigaţiile pe care le facem noi privind spălarea de bani. Declaraţia îi aparţine preşedintelui Parlamentului Adrian Candu, în cadrul emisiunii „Important” la un post de televiziune din Republica Moldova.

„Atâta tip cât încă suntem în investigaţii şi aşteptând o condamnare legală a tuturor celor care au făcut parte şi nu a fost descoperită întreaga schemă de spălarea banilor, considerăm că funcţionarii statului încă sunt expuşi riscurilor călătorind în Federaţia Rusă. Se pare că unele structuri ruse sunt foarte afectate de investigaţiile pe care le facem noi,” susţine Candu.

Preşedintele Parlamentului a menţionat despre relaţia cu Federaţia Rusă că „chiar dacă Rusia ne-a impus în 2014 embargou, după acea criză, ne-am descurcat foarte bine căutând alte pieţe de desfacere, având creştere economică şi crescând exporturile foarte mult în mod special în UE cu peste 65%. ”

Fiind întrebat despre o potenţială aderarea la NATO, acesta a declarat că pentru a adera la această structură trebuie să îndeplinim anumite condiţii. „Noi avem pe teritoriul ţării o armată străină, care ocupă un anumit teritoriu. Nu astăzi şi nu acum se poate decide asta.”

Candu a ţinut să menţioneze atitudinea lui faţă de anumite acţiuni din partea preşedintelui ţării Igor Dodon. „Eu încă am un sentiment tare neplăcut după situaţia în care Igor Dodon a zburat cu avionul finanţat de nişte oameni de afaceri ruşi, am semne de întrebare la tot ce însemnă integritatea unui preşedinte care zboară cu un avion privat, plătit de oameni de afaceri dintr-un alt stat,” spunea indignat Candu.  

Fiind întrebat despre proiectul  „Arena Chişinău” iniţiat de către Partidul Democrat din care face parte, Candu a declarat că acesta va deveni realitate, iar arena va fi construită timp de 12 luni.