La patru an de la semnarea acordului de asociere, Republica Moldova trebuie să treacă la un proces de industrializare a ţării, "fiindcă trebuie să recunoaştem că noi am pierdut industria, acea pe care o cunoaştem din Uniunea Sovietică." Această declaraţie îi aparţine ex-ministrului pe Economiei, Octavian Calmîc, actualul consilier economic al premierului Pavel Filip, invitat în cadrul emisiunii Punctul pe AZi.
„Avem progrese, dar ne dorim să trecem la un proces de industrializare a ţării, trebuie să recunoaştem că noi am pierdut industria, acea pe care o cunoaştem din Uniunea Sovietică, trebuie să industrializăm ţara, pe noi principii, pe cele capitaliste”, susţine Calmîc.
Acesta a mai adăugat că fără o schimbare de mentalitate, fără o atragere a investiţiilor străine noi nu o să putem trece pe un alt principiu de dezvoltare. „Până la urmă acest acord de asociere cu UE este un instrument în asigurarea unei dezvoltări durabile a Republicii Moldova şi nicidecum un proces în sine de dezvoltare. Noi trebuie să facem reforme.”
Un alt invitat al emisiunii, Viorel Chivriga, expert economic, IDIS Viitorul a declarat că proiectele care sunt implementate în Republica Moldova au menirea să schimbe situaţia pe diferite domenii. „UE este principalul partener, iar proiectele sunt foarte bune prin aceea că ele mişcă schimbările în mediu rural în rândul antreprenorilor, pe plan regional şi ajută enorm ca această agendă de realizare de implementare a acordului să devină rezultativă.”