ACTUALITATE

Calea Europeană: O scurtă istorie. România împlineşte astăzi 16 ani de la aderarea la NATO

post-img

România celebrează duminică, 29 martie, 16 ani de la aderarea sa la Organizaţia Atlanticului de Nord, alianţa politico-militară care aniversează săptămâna viitoare 71 ani de la înfiinţare şi de la debutul construcţiei unităţii transatlantice. Aniversată, potrivit legislaţiei naţionale, în prima duminică a lunii aprilie din fiecare an, apartenenţa României la umbrela de securitate euro-atlantică a devenit realitate la 29 martie 2004 prin depunerea instrumentelor de ratificare la depozitarul Tratatului Nord-Atlantic – Guvernul Statelor Unite -, iar la 2 aprilie 2004 a avut loc ceremonia de arborare a drapelului României la sediul NATO, alături de cele ale altor şase state din regiunea Europei de Est.

În 2020, această aniversare coincide cu cea mai gravă criză de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial – pandemia cu noul coronavirus -, iar beneficiile apartenenţei României la Alianţa Nord-Atlantică s-au resimţit, încă o dată, la nevoie. În această săptămână, la solicitarea României, două aeronave NATO au asigurat transportul a 200.000 de combinezoane de protecţie de la Seul la Bucureşti pentru a sprijini eforturile ţării noastre de combatere a răspândirii acestui virus. De asemenea, marcarea a 16 de ani de la aderare coincide şi cu o nouă extindere a Alianţei Nord-Atlantice. Pe 27 martie 2020, Macedonia de Nord a devenit oficial al 30-lea stat membru al NATO, punând capăt unui proces de aderare care ar fi trebuit să înceapă în urma summitului aliat de la Bucureşti din 2008, dar care a fost amânat până în 2018 când guvernele de la Skopje şi Atena au ajuns în sfârşit la o înţelegere pentru schimbarea denumirii ţării în Macedonia de Nord.

Cei şaisprezece ani de NATO mai coincid şi cu datele publicate recent în raportul pentru anul 2019 al Alianţei Nord-Atlantice. La 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice, aniversaţi anul trecut, NATO a efectuat cel mai amplu sondaj cu privire la activitatea sa, iar România se situează între primele trei state membre ale căror cetăţeni au cea mai mare încredere că apartenenţa la NATO le protejează ţara de un atac din partea unei ţări străine. De asemenea, România este pe locul al treilea între cele 29 de naţiuni euro-atlantice în ce priveşte sprijinul cetăţenilor pentru ca ţara noastră să rămână stat membru al Alianţa Nord-Atlantică. 

Un scurt istoric

O aderare amânată cu cinci ani după summitul aliat de la Madrid din 1997, când Cehia, Polonia şi Ungaria au fost invitate în Alianţă începând cu 1999, invitaţia de accedere a României în Alianţa Nord-Atlantică a fost primită la summitul de la Praga din 2002, reprezentând rezultatul unui consens politic major la nivel naţional dublat de implicare militară în teatre de operaţii şi constituind atingerea primei borne din procesul de integrare în structurile occidentale europene şi euro-atlantice, urmată în 2007 de aderarea la Uniunea Europeană.

Eşecul eforturilor de a începe negocierile de aderare după summitul de la Madrid din 1997 a fost atenuat de precizările din textul Comunicatului final al reuniunii decizional respective, în care cele 16 state membre NATO au nominalizat România printre statele candidate care au realizat progrese semnificative în îndeplinirea celor cinci criterii de aderare: sistem democratic, progres în direcţia unei economii de piaţă, control civil asupra structurilor militare, relaţii de bună vecinătate cu state vecine şi respectarea suveranităţii lor şi dezvoltarea compatibilităţii militare cu forţele şi standardele NATO.

Insuccesul de la finalul anilor ’90, apărut şi în condiţiile în care România devenise în 1994 prima ţară post-comunistă care se alătură programului Parteneriatului pentru Pace al NATO, a fost urmat de o relansare puternică, materializată prin decizii politice ce răspundeau contextului evoluţiilor mediului de securitate regional precum aprobarea în 1998 de către Parlament a cererii NATO ca avioanele Alianţei să poată utiliza spaţiul aerian al ţării noastre pentru posibile operaţiuni militare împotriva Iugoslaviei, numai în situaţii excepţionale şi de urgenţă. Ulterior, în 1999, Parlamentul român a aprobat cererea preşedintelui Emil Constantinescu de a permite tranzitul spre Iugoslavia via România al contingentelor cehe şi poloneze din cadrul trupelor internaţionale NATO de menţinere a păcii pentru Kosovo (KFOR).

16 ani de apartenenţă formală precedaţi de trei ani de probare a unui angajament militar de netăgăduit. Efortul soldaţilor români, reper esenţial în devenirea euro-atlantică a României

Cei 16 ani de apartenenţă formală (2004-2020) la NATO au fost precedaţi de trei ani de implicare de facto în acţiunile Alianţei (2001-2003), momente decisive şi care s-au constituit într-o pondere semnificativă în influenţarea deciziei politice de a primi România în Alianţa Nord-Atlantică.

Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite şi activarea, în premieră, a articolului 5 din Tratatul NATO privind apărarea colectivă au modificat substanţial procesul de adaptare şi justificare a rolului Alianţei Nord-Atlantice pentru securitatea euro-atlantică şi în noua dinamică negativă a arhitecturii internaţionale de securitate. Acelaşi moment tragic pentru comunitatea transatlantică şi pentru cel mai important actor al relaţiilor internaţionale a devenit şi momentul în care România a demonstrat angajamentul său de a deveni un aliat NATO. Într-o nouă decizie legislativă, Parlamentul de la Bucureşti a hotărât, în septembrie 2001, participarea României, ca aliat de facto al NATO, la lupta împotriva terorismului internaţional cu toate mijloacele, inclusiv cele militare.

Practic, înainte de a deveni membru de jure al NATORomânia a început să se comporte ca un aliat de facto, devenind parte a Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) conduse de SUA care s-a implicat în Războiul din Afganistan, prezenţă militară care continuă şi în prezent. Tot înainte de momentul formal al aderării, în 2003, România şi-a început prezenţa militară în Irak, unde a făcut parte din Forţa Multinaţională condusă tot de Statele Unite în baza unei ”coaliţii de voinţă” în contextul în care aliaţi precum Germania şi Franţa s-au opus acestei intervenţii.

Astfel, încă din 2001, forţele militare româneşti au participat la misiunile NATO în Afganistan, atingând în 2010 cel mai ridicat nivel de prezenţă al unui contingent militar românesc în operaţiunile aliate din această ţară – aproximativ 1.800 de militari. În prezent, România este al 5-lea aliat NATO ca mărime a contribuţiei sale cu forţe militare la operaţiunea Resolute Support din Afganistan, sporindu-şi prezenţa militară pentru anul 2019. În cei 18 ani de prezenţă în Afganistan, 29 de soldaţi români şi-au pierdut viaţa ca parte a angajamentului asumat pentru ca România şi cetăţenii săi să fie parte integrantă a sistemului de apărare colectivă şi securitate euro-atlantică.

Implicarea militară română în Irak, care de asemenea precede momentul aderării formale, a debutat în 2003 cu o prezenţă militară de 730 de soldaţi, efective sporite cu încă 130 de soldaţi în anul 2005. În 2008 şi 2009, contingentul militar al României în Irak s-a diminuat la 501, respectiv 350 de soldaţi ca parte a îndeplinirii misiunii aliate. În contextul etapelor succesive de retragere a forţelor multinaţionale din Irak, România şi-a asumat păstrarea efectivelor militare în teritoriu până în 2011, alături de forţele britanice şi americane. Cu toate acestea, ca parte a termenilor acordului de retragere dintre SUA şi Irak, România a trebuit să decidă şi să pună în practică retragerea trupelor în 2009, făcând parte din penultimul val de retrageri militare înainte de retragerile Marii Britanii şi Statelor Unite din 2011. În total, în cei şase ani de prezenţă militară în Irak, trei militari români şi-au pierdut viaţa.

Cronologie: 29 martie 2004 – 29 martie 2020. 16 ani de la aşezarea României la masa septuagenarei familii euro-atlantice

La 16 ani distanţă de la momentul aderării la NATO, România a înregistrat rezultate notabile, de la găzduirea în 2008 a Summitului NATO la construirea în parteneriat cu SUA şi găzduirea facilităţii antirachetă a Deveselu, iar noile provocări la adresa securităţii euro-atlantice în contextul anexării ilegale a peninsulei Crimeea de către Rusia au echipat poziţia strategică a României ca aliat pe flancul estic al NATO cu responsabilităţi şi garanţii de securitate majore. Astfel, începând cu anul 2016, România este gazda sistemului antirachetă al NATO deplin operaţionalizat, iar la Bucureşti operează două structuri NATO importante în ecuaţia apărării şi descurajării ameninţărilor externe – Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est şi o Unitate de Integrare a Forţelor. În 2017, România a găzduit cel mai amplu exerciţiu militar al NATO din anul respectiv – Saber Guardian, context în care a fost operaţionalizată şi Brigada multinaţională a NATO pe care România a propus-o la Summitul din 2016, o conduce şi o găzduieşte la Craiova. În 2017 şi 2018, România s-a numărat printre aliaţii NATO care şi-au asumat alocarea a 2% din PIB pentru apărare şi a cheltuit cel mai mare procent din bugetul său militar pentru înzestrare şi modernizare a forţelor armate. În acelaşi timp, a rămas a 5-a naţiune NATO în termeni de contribuţie cu efective militare în Afganistan şi depune eforturi pentru a găzdui un corp de comandă terestru aliat, structură care să asigure legătura pe linia de comandă între unităţile aliate de pe teritoriul României şi Comandamentul Forţelor Întrunite de la Napoli.

În acelaşi interval, eforturile politico-militare de racordare şi asimilare a României în rândul NATO au fost marcate şi de realizări de reprezentare nominală, fie că amintim faptul că ambasadorul Sorin Ducaru a fost asistent al secretarului general al NATO (2013-2017) sau că procesul de mutare a Alianţei Nord-Atlantice din vechiul în noul sediu al NATO a fost coordonat de un român. Totodată, în prezent, purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice este o româncă, Oana Lungescu, iar funcţia de preşedinte al Comitetului NATO pentru bugete va fi deţinută de un român.

Cel mai important, poate, la 16 ani de la aderarea la NATO, România este primul stat membru din Europa Centrală şi de Est care dă al doilea cel mai important om din organigrama politică a Alianţei, fostul ministru de externe Mircea Geoană fiind, din octombrie anul trecut, secretarul general adjunct al organizaţiei.

În loc de concluzii… Cei 16 ani scurşi de la aşezarea României la masa septuagenarei familii euro-atlantice trebuie, de asemenea, reflectaţi şi într-o asumare cronologică a evoluţiilor şi a traseului pe care le-a parcurs şi înregistrat ţara noastră în acest deceniu şi jumătate

26 martie 2003 – Ministrul român al afacerilor externe participă, la Bruxelles, la Ceremonia de semnare a protocoalelor de aderare.

8 mai 2003 – Ratificarea protocoalelor de aderare de către Congresul SUA. 

26 februarie 2004 – Adoptarea de către Parlamentul României, cu unanimitate de voturi, a legii de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord;

1 martie 2004 – Promulgarea legii de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord de către preşedintele Ion Iliescu;

4 martie 2004 – Semnarea de către preşedintele Ion Iliescu a instrumentului de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord;

29 martie 2004 – Depunerea de către prim-ministrul Adrian Năstase a instrumentului de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord, Washington, SUA;

2 aprilie 2004 – Ceremonia înălţării drapelelor de stat ale României şi celorlalţi 6 noi aliaţi (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia) la Cartierul General al NATO, Bruxelles.