ACTUALITATE

Călătorii gratuite cu trenul în zilele de 11-12 iulie pentru tinerii din R. Moldova care învaţă în România

post-img

Tinerii din R. Moldova care învaţă în România vor circula gratuit cu trenul în zilele de 11-12 iulie. Despre acest lucru anunţă Federaţia Tinerilor Români de Pretutindeni.

„Săptămâna trecută am trimis un demers către Secretariatul General al Guvernului României, Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova prin care am cerut sprijinul în obţinerea gratuităţii la transportul feroviar pentru elevii și studenții din Republica Moldova care își fac studiile în România, pentru perioada 10-12 iulie, în contextul alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova din 11 iulie. Am solicitat ajutorul Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova în obţinerea gratuităţii pentru transportul feroviar în contextul în care din cele 20 de centre universitare din România, doar în 11 centre universitare va exista cel puţin o secţie de vot pentru alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova din 11 iulie 2021. Am motivat necesitatea gratuităţii la serviciile de transport feroviar în perioada 10-12 iulie prin faptul că această măsură va spori mobilitatea elevilor şi studenţilor basarabeni şi îi vor motiva să iasă la vot pentru a decide viitorul Republicii Moldova cel puţin pentru următorii 4 ani. Mulţumim reprezentanţilor Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova pentru răspunsul pozitiv în susţinerea demersului nostru de obţinere a gratuităţii la transportul feroviar pentru tinerii basarabeni pentru perioada alegerilor parlamentare anticipate şi pentru sprijinul constant acordat federaţiei noastre”, se spune într-un comunicat al Federaţiei Tinerilor Români de Pretutindeni.

Amintim că în data de 11 iulie curent în R. Moldova vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.