ACTUALITATE

Bogdan Aurescu, mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni: Este importantă menţinerea, dezvoltarea legăturilor cu românii din afara graniţelor, ce contribuie constant, la promovarea valorilor culturale

post-img

Ministrul Afacerilor de Externe de la Bucureşti, Bogdan Aurescu, afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni că această sărbătoare este cu atât mai important să o celebrăm când legăturile de suflet rămân puntea cu cei dragi şi o reconfirmare a valorilor şi identităţii care ne leagă oriunde ne-am găsi.

Mesajul ministrului afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni

"În activitatea de politică externă, atât în relaţiile bilaterale, cât şi pe plan multilateral, protejarea şi respectarea drepturilor, intereselor, a demnităţii şi a viitorului românilor de pretutindeni reprezintă un obiectiv prioritar al Ministerului Afacerilor Externe.

În contextul special din acest an, impus de pandemia de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe s-a concentrat în mod deosebit pe asigurarea drepturilor şi sprijinirea românilor din străinătate, atât cei care sunt rezidenţi în alte state, cât şi cei care au fost surprinşi acolo temporar din raţiuni personale, medicale, pentru studii sau la muncă în afara ţării. Misiunea cea mai importantă, dincolo de continuitatea serviciilor, a fost oferirea de asistenţă consulară şi facilitarea repatrierii pentru cei în situaţii deosebite, respectiv informarea constantă a acestora asupra măsurilor adoptate de celelalte state, inclusiv din perspectiva riscurilor şi a dificultăţilor pe care deplasările în străinătate le implică. A fost dificil şi am învăţat cu toţii din aceasta criză. Este motivul pentru care pot să spun că MAE este astăzi cu mai multe lecţii învăţate pe acest palier atât de important pentru români şi comunităţile româneşti de pretutindeni.

Am acţionat atât instituţional, împreună cu alte ministere, cât şi în strânsă cooperare cu celelalte state membre ale Uniunii Europene şi cu Aliaţii noştri din NATO, în spiritul responsabilităţii şi al solidarităţii, pentru a găsi soluţii la provocările nemaiîntâlnite generate de pandemia de COVID-19.

În această perioadă, când distanţele s-au dovedit mult mai greu de parcurs, legăturile cu românii de pretutindeni s-au dovedit mai strânse.

În acest spirit, dorim să consolidăm relaţia cu comunităţile de români pe baza experienţelor care au întărit încrederea noastră reciprocă. Subliniez, o dată în plus, importanţa menţinerii şi dezvoltării legăturilor cu românii din afara graniţelor, care contribuie constant, fiecare în parte, dar mai ales împreună, la promovarea României şi a limbii române, precum şi a valorilor noastre culturale.

La mulţi ani tuturor românilor de pretutindeni!"