Două instituţii de cercetare au premiat Primăria oraşului Bălţi pentru transparenţă
Sursa foto:Primaria municipiului Balti Vizualizari:

Două instituţii de cercetare au premiat Primăria oraşului Bălţi pentru transparenţă

Joi, primăria municipiului Bălţi, care a obţinut locul I în clasamentul transparenţei în Republica Moldova, a primit diplomă şi un premiu. Potrivit agenţiei INFOTAG, premierea a avut loc la Chişinău, la o conferinţă organizată de "IDIS Viitorul" şi Institutul de Reforme Economice şi Dezvoltare INEKO (Slovacia), care, în decurs de jumătate de an, cu sprijinul Ambasadei SUA în Moldova şi SlovakAid, au efectuat o cercetare la temă.

Diploma şi premiul au fost înmânate viceprimarului de la Bălţi, Igor Şeremet. Într-o discuţie cu reporterii, el a spus că "acest rezultat înalt, fără precedent, demonstrat de Bălţi, se datorează unei noi abordări progresive a activităţii autorităţilor locale, implementată de şeful administraţiei oraşului, Renato Usatîi.

Este vorba de aranjamentul corect al accentelor şi un control strict asupra executării deciziilor tuturor subdiviziunilor oraşului". În opinia sa, majoritatea politicienilor din Moldova care merg în alegeri "promit una, iar apoi nu se ţin de promisiuni". "La Bălţi este o situaţie complet diferită. În 2015, candidând la funcţia de primar, Renato Usatîi a spus clar că scopul prioritar constă în realizarea de către municipiul Bălţi a unei transparenţe maxime în luarea deciziilor.

Acumulând 83,5 de puncte din 100 posibile, Bălţiul a devenit unicul oraş din ţară care a obţinut un rating "A+" după criteriile internaţionale. Oraşul este urmat de Cahul, cu ratingul de "B-", care a cumulat 56 de puncte. Pe locul trei s-a plasat Cimişlia, cu un rating "C" şi 49 de puncte.
Similare
RECOMANDĂRI