BAC 2020: USMF „Nicolae Testemiţanu” lansează curs gratuit on-line de biologie
Sursa foto:moldpres.md Vizualizari:

BAC 2020: USMF „Nicolae Testemiţanu” lansează curs gratuit on-line de biologie

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie (USMF) „Nicolae Testemiţanu” va organiza gratuit cursuri on-line de pregătire preuniversitară la disciplina Biologie pentru elevii pasionaţi de acest domeniu, inclusiv pentru potenţialii candidaţi la studii. Programul, care este o premieră pentru instituţie, va demara în februarie şi va continua până în luna mai, iar persoanele care vor finaliza cu succes cursul vor primi certificate de participare.

Conceptul acestui curs a fost elaborat de un grup de conferenţiari universitari, doctori în ştiinţe, de la Catedra de biologie moleculară şi genetică umană, iar programul cursurilor de pregătire preuniversitară a fost aprobat de Senatul universitar, la prima şedinţă din acest an, desfăşurată pe 23 ianuarie.

Potrivit lui Igor Cemortan, şeful Catedrei de biologie moleculară şi genetică umană, care a prezentat conceptul şi Programul on-line, creat pe platforma MOODLE (http://e.usmf.md/), „ cursurile la distanţă în Biologie vor fi un suport pentru liceeni în susţinerea examenului de Bacalaureat, admiterea la facultăţile unde biologia este obiect de profil, precum şi pentru participarea la olimpiade". „Totodată, acestea pot servi drept suport adiţional pentru profesorii de biologie prin familiarizarea cu metode noi de predare la distanţă şi de evaluare a cunoştinţelor elevilor”, a explicat Cemortan.

La rândul său, rectorul USMF „Nicolae Testemiţanu”, profesorul Emil Ceban, a remarcat că această ofertă educaţională este binevenită pentru elevi şi va contribui atât la pregătirea potenţialilor studenţi, cât şi la promovarea Universităţii.

Noul program este sistematizat în baza curriculumului liceal la disciplina Biologie. Fiecare compartiment include material teoretic, materiale ilustrative, teste de autoevaluare, sistematizate în patru niveluri cognitive: cunoaştere şi înţelegere, aplicare, analiză şi sinteză şi evaluare. Lucrările de evaluare propuse vor oferi participanţilor posibilitatea de a-şi dezvolta abilităţile de gândire critică referitor la ceea ce au studiat. Actualmente se elaborează un compendiu şi o colecţie de peste 800 de teste de autoevaluare.

De câţiva ani, cursuri similare, numai că nu la distanţă, sunt organizate pentru elevii care au de susţinut BAC-ul şi la Universitatea Tehnică din Moldova. Anii trecuţi, liceenii puteau să-şi consolideze cunoştinţele la matematică şi informatică, iar din acest an, şi la fizică şi desen artistic.

Similare
RECOMANDĂRI