ACTUALITATE

Atenţionare MAE: Riscul ridicat de incendii de vegetaţie în Grecia se menţine sâmbătă

post-img

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau vor să călătorească în Grecia că riscul ridicat al incendiilor de vegetaţie (grad 4 din 5), pe fondul temperaturilor ridicate şi a intensificărilor de vânt se menţine, sâmbătă, în mai multe zone.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecţie Civilă avertizează că se menţine riscul ridicat al incendiilor de vegetaţie (grad 4 din 5), pentru data de 14 septembrie 2019, pe fondul persistenţei temperaturilor ridicate şi a intensificărilor de vânt, pentru următoarele zone: Attica, Viotia, Korinthia, Argolida, Lakonia, Fthiotida, Arkadia, Messinia, Insula Creta, Insula Evia, Insula Limnos, Insula Lesvos, Insulele Ciclade, Insula Samos, Insula Ikaria, Insulele Sporade, Insula Skyros, jud. Evros, Insula Samothraki, Insula Chios”, transmit reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă citat de  Mediafax.

Potrivit sursei citate, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Elenă: +302106728879 şi cel al oficiului consular la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, românii care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Atena: +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.

MAE recomandă consultarea paginilor de Internet atena.mae.ro, salonic.mae.roinfocrisis.gov.gr, pentru situaţii de criză pe teritoriul Republicii Elene, www.meteoalarm.eu,  www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.