ACTUALITATE

Astăzi are loc Vernisajul Vinului, ediţia de primăvară

Vinuri de calitate şi şlagăre de altădată. Aşa a început ediţia de primăvară a Vernisajului Vinului, care a pregătit mai multe surprize. Cea de-a XIV-a ediţie va avea laitmotivul "Primăvară, primăvară, mi-aminteşti a câta oară..." renumitul vers din şlagărul legendarei trupe "Noroc".

În premieră, la Vernisajul Vinului vor participa un număr record de companii vinicole din regiunile cu Indicaţie Geografică Protejată, dar şi mici producători de vin, reuniţi sub brandul unic de ţară "Vinul Moldovei. O legendă vie".

 Vizitatorii vor fi întâmpinaţi cu un pahar de vin alb sau rose. Paharul îl vor utiliza apoi pentru degustarea Vinului Moldovei, alături de un ghid în care vor fi enumerate toate vinurile prezente la Vernisaj. Şi tematica acestei ediţii este una deosebită.

Vinul va fi degustat pe ritmurile din repertoriul formaţiei "Noroc", interpretate de Tania Cerga şi formaţia "Akord". Vernisajul Vinului a început la ora 18,00 şi este organizat de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului şi cu susţinerea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanţat de USAID şi Guvernul Suediei.