ACTUALITATE

Astăzi este zi lucrătoare pentru bugetarii din R. Moldova

post-img

Această sâmbătă, 8 decembrie, este zi lucrătoare pentru bugetari. Aceştia muncesc pentru ziua de 24 decembrie, care va fi liberă înainte de Crăciunul pe stil nou, transmite IPN.

Bugetarii vor ieşi la muncă şi pe 15 decembrie, astfel recuperând ziua de 31 decembrie – ultima zi din an. Salariaţii care în ziua considerată zi de odihnă nu s-au aflat în raporturi de muncă sau s-au aflat în concediu în ziua respectivă nu au obligaţia de a se prezenta la serviciu în sâmbetele considerată zile lucrătoare.

Pentru anul 2019, Guvernul a declarat zile de odihnă 30 aprilie, 10 mai şi 26 august, cu recuperare în sâmbetele de 13 aprilie, 18 mai şi 17 august. Aceste trei zile de odihnă le vor suplimenta pe cele considerate zile de sărbătoare nelucrătoare, fără recuperare. Este vorba despre 1 ianuarie (Revelion), 7 şi 8 ianuarie (Crăciunul pe stil vechi), 8 martie (Ziua internaţională a femeii), 28 şi 29 aprilie (prima şi a doua zi de Paşti), 1 mai (Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii), 6 mai (Paştele blajinilor), 9 mai (Ziua Victoriei/Ziua Europei), 1 iunie (Ziua internaţională a copilului), 27 august (Ziua Independenţei), 31 august (Sărbătoarea „Limba noastră”) şi 25 decembrie (Crăciunul pe stil nou).