ACTUALITATE

Anual, la Institutul Oncologic se tratează de cancer aproape 200 de copii

Încă nu au învăţat să pronunţe bine cuvântul mama, dar ştiu bine ce înseamnă spital, injecţie sau chimioterapie. Vorbim despre micuţii bolnavi de cancer, care duc o luptă contra cronometru pentru viaţă, la Institutul Oncologic din Chişinău. Pentru ei, diagnosticul cumplit nu este un sfârşit de drum, ci doar o încercare. Astăzi, la nivel mondial, este marcată Ziua Copilului Bolnav de Cancer.

Micuţa Xenia recită cu patos poezia regretatului Grigore Vieru. Boala cruntă o ţine la pat, mereu conectată la perfuzii. Aşa se pregăteşte de şcoală, pentru că la toamnă va păşi în clasa întâi. Deja ştie şi câteva cuvinte în limba engleză.
 
De cinci luni, Institutul Oncologic a devenit casă pentru ea şi mama ei. Parinţii nu-şi pot explica de ce s-a îmbolnăvit de leucemie la numai şase ani.
 
Se spune că, adesea, puterea minţii ajută la vindecare. De aceea, mesajul care stă în permanenţă pe aparatul de perfuzie îi e de mare ajutor, poate chiar mai mult decât medicamentele.

În altă cameră ne găsim, parcă, într-o sală de clasă. Se face din toate câte puţin, geografie, istorie, matematică sau franceză.
 
Ion este internat la Institutul Oncologic din anul 2015. Pentru a ţine pasul cu programa şcolara, zi de zi vine aici. Astăzi învăţa despre cel mai mare domnitor al Moldovei.
 
Cei mici găsesc în ei forţa necesară să suporte toate tratamentele pentru că visează cu ochii deschişi să se facă bine şi să ajungă oameni importanţi.
  
Oricât de mult ar studia din manuale, cea mai importantă lecţie au primit-o de la viaţă. Micii pacienţi sunt consiliaţi şi de un psiholog. Aşa că nu-şi pierd speranţa că mâine se vor simţi mult mai bine. Tocmai pentru că ei sunt în suferinţă, îşi doresc să ofere sănătate celor din jur.
 
Anual, la Institutul Oncologic se tratează aproximativ 200 de copii bolnavi de cancer. Cei mai mulţi suferă de leucemii acute, tumori cerebrale, tumori maligne a oaselor şi ţesuturilor moi.