ACTUALITATE

ANP propune depopularea închisorilor din R. Moldova, în contextul pandemiei COVID: E necesară o politică penală pentru a reduce numărul deţinuţilor

post-img

Autorităţile intenţionează să depopuleze penitenciarele din Republica Moldova, prin eliberare temporară sau anticipată din detenţie, amnistie, graţiere, detenţia la domiciliu, comutarea pedepselor, suspendarea urmăririi penale, amânarea executării pedepselor şi alte măsuri. În acest sens, Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă că a fost iniţiată procedura de elaborare a unui proiect de lege, care să stabilească „o politică penală pentru a reduce populaţia închisorilor, în contextul pandemiei.

Intenţia respectivă este menţionată într-un răspuns al ANP acordat Avocatului Poporului. Potrivit ANP, suprapopularea penitenciarelor este un obstacol în prevenirea, controlul sau reacţia la COVID-19.

De asemenea, ANP anunţă că s-a adresat procurorului general, pentru ca acesta să examineze oportunităţile de aplicare a măsurilor preventive şi a pedepselor neprivative de libertate, după posibilităţile de caz.

ANP subliniază că la 10 iulie au fost confirmare 2 cazuri de infectare cu COVID în rândurile deţinuţilor, inclusiv caz de infectare locală, din cadrul Penitenciarului nr. 13. În acest context, s-a decis testarea tuturor deţinuţilor care prezintă simptome. De asemenea, deţinuţii sunt echipaţi cu măşti, mănuşi şi alte echipamente, spune ANP, fiind luată decizia de a achiziţiona şi 21 de concentratoare de oxigen pentru serviciile medicale din instituţiile penitenciare.