ACTUALITATE

Andrian Candu va cere Consiliului de Securitate să examineze decizia lui Igor Dodon privind neparticiparea militarilor moldoveni la aplicaţii în Ucraina

post-img

Decizia lui Igor Dodon de a interzice militarilor moldoveni să participe la exerciţiul din Ucraina reprezintă un abuz din partea şefului statului, susţine preşedintele Parlamentului, Andrian Candu. Potrivit lui, atribuţiile preşedintelui sunt limitate, iar neparticiparea efectivului Armatei Naţionale la exerciţii militare poate avea consecinţe.

„Domnul preşedinte abuzează de unele instrumente oferite prin lege şi înţelege greşit noţiunea de comandant suprem. La următoarea şedinţă a Consiliului de Securitate va fi propus subiectul cu neparticiparea militarilor şi prejudiciul adus pentru securitate şi armată. Neparticiparea la exerciţii militare presupune o scădere a capacităţilor, iar cel care face asta trebuie să răspundă. Vom examina cum acţionează preşedintele şi vom decide”, a declarat Candu în cadrul unui briefing.

Andrian Candu susţine că a existat şi un plan aprobat din timp privind participarea militarilor la exerciţiul din Ucraina. „Să nu uite domnul preşedinte că este limitat în atribuţii sau competenţele sunt prevăzute clar de lege. A existat un plan aprobat din timp. Neparticiparea presupune ca armata noastră să ramână neantrenată, neefectivă”, a conchis Candu.

În cadrul unui briefing susţinut astăzi, Igor Dodon şi-a reiterat poziţia privind acest subiect şi a acuzat Guvernul Republicii Moldova de uzurparea puterii. „Guvernul a încercat să interpreteze greşit prevederile legislaţiei. În premieră, în Republica Moldova, Guvernul dă indicaţii forţelor armate contrar poziţiei comandantului suprem. Vă place preşedintele, nu vă place, dar este preşedinte ales de popor, prin vot direct, cu atribuţii clare în Constituţie”, a declarat Dodon.