ACTUALITATE

Andrian Candu, la Punctul pe AZI: Actuala conducere a Republicii Moldova este vădit împotriva unei relaţii bune cu Românai

Actualul Guvern, actuala majoritate parlamentară şi actualul preşedinte al Republicii Moldova sunt vădit împotriva unei relaţii bune cu România. În cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA, liderul grupului Pro-Moldova, Andrian Candu, a precizat că actuala conducere a Republicii Moldova este supărată pe criticile pe care România le-a adus „pe drept” şi a decis să se comporte neprieteneşte.

Lideul grupului Pro-Moldova a spus în cadrul emisiunii că guvernanţii ar trebui să nu uite că România a fost permanent alături de Republica Moldova şi la bine şi la rău.

„România ne-a ajutat cu acel grant de 100 de milioane de euro care au mers în şcoli, grădiniţe, teatre şi nu numai, ne-a ajutat cu acele 150 de euro împrumut fără condiţii gen companii şi alte mizerii care au fost încercate să se facă cu Rusia şi multe alte ajutoare”, a spus Andrian Candu.

Acesta a menţionat că, pe lângă toate acestea, România este acum ambasadorul Republicii Moldova la Uniunea Europeană. unde a apărat şi susţinut întotdeauna Chişinăul.

Potrivit lui Andrian Candu, felul în care camioanele cu echipament medical a fost întâmpinat sub podul de la Telecentru a fost un comportament „mizerabil” al guvernării.

„A fost un comportament intenţionat, prin care s-a vrut deteriorarea relaţiei cu România. Altceva nu văd, proşti nu par. Neprofesionişti pe alocuri, da, dar s-a văzut rea intenţie”, a spus Andrian Candu.