ACTUALITATE

Andrei Spînu: Contractul de livrare a gazelor nu trebuie să fie un subiect politic

post-img

Nu există premise ca să nu fie prelungit contractul de livrare a gazelor dintre MoldovaGaz şi Gazprom, iar speculaţiile opoziţiei că cetăţenii vor îngheţa la iarnă nu au niciun temei. O spune viceprim-ministrul, ministrul infrastructurii şi dezvoltării regionale, Andrei Spînu. Potrivit oficialului, subiectul aprovizionării cu gaze nu trebuie să fie unul politic şi rămâne prerogativa MoldovaGaz, care deja negociază noul contract cu Gazprom, notează IPN.

Potrivit vicepremierului, experienţa anterioară când factorii politici se implicau în negocierile cu Gazprom, nu aducea rezultate, preţul final fiind rezultatul unei formule de calcul fixe. Spînu spune că relaţia MoldovaGaz-Gazprom este una strict comercială, unde politicul nu-şi are locul.

„În 2016-2017 ştim cine era preşedinte, cred că Moldova a plătit atunci cel mai mare preţ la gaz. Livrarea de gaze nu trebuie să fie un subiect politic, trebuie să fie un subiect de interes naţional, un subiect bazat pe relaţii comerciale între două companii, pe de o parte, MoldovaGaz şi, de cealaltă parte, Gazprom. Este responsabilitatea MoldovaGaz să negocieze contractul. La moment, nu există riscuri referitor la prelungirea contractului. La sfârşitul lunii august, s-a ajuns la o înţelegere între MoldovaGaz şi Gazprom, contractul a fost trimis directorului Gazprom spre semnare. Contractul va fi semnat şi transmis ANRE pentru a stabili tariful”, a spus Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Andrei Spînu admite că tariful final stabilit de ANRE pentru consumatorii casnici ar putea fi mai mare, întrucât şi preţul pe piaţa internaţională a crescut. Totuşi, potrivit vicepremierului, Guvernul examinează posibilitatea compensării a o parte din cheltuieli pentru familiile social-vulnerabile.

„În spatele acestui contract stă o formulă de calculare a preţului care nu este rea pentru Republica Moldova. Urmărim cu interes ce se întâmplă pe piaţa internaţională, vedem nişte fluctuaţii extrem de mari. Partea bună pentru Republica Moldova este că noi avem stabilită în contract o formulă care nu se bazează pe preţul care este acum la bursele din Europa. Preţul de pe piaţa internaţională nu afectează imediat cetăţenii din Republica Moldova. S-ar putea ca aceste creşteri să fie de moment şi preţul mediu care se calculează să nu aibă un impact atât de mare asupra cetăţenilor”, a spus Spînu.

Anterior, şeful MoldovaGaz, Vadim Ceban, a recunoscut că în acest an tarifele pentru gazele naturale vor creşte, majorarea fiind determinată de creşterea preţului la gaz pe piaţa internaţională.