ACTUALITATE

Analiză: Reformele stagnează din cauza colaborării defectuoase între guvern şi societatea civilă

Republica Moldova a îndeplinit un singur obiectiv-cheie din cele douăzeci stabilite în cadrul Parteneriatului Estic, la summit-ul din luna martie.  Potrivit unei analize prezentate astăzi de Institutul pentru Politici şi Reforme Europene, principalele restanţe se referă la reforma justiţiei şi dezvoltarea economică.

Crearea şcolii europene a Parteneriatului Estic e unicul obiectiv realizat în întregime, arată studiul IPRE. Analiza atestă, însă, lipsa de progres la capitole precum buna guvernare, statul de drept şi interconectarea energetica. Asupra acestor probleme a atras atenţia şi Peter Michalko, şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău.
 
"Transparenţă şi participare în procesul decizional. Acolo încă se aşteaptă mai mult progres. Chiar pe alocuri o anumită deteriorare a avut loc, mai ales la nivelul parlamentului. În ceea ce priveşte comunicarea, aceasta nu a fost aşa de suficientă, aspecte conexe cum sunt accesul la informaţii şi protecţia datelor cu caracter personal”, spune Excelenţa Sa Peter Michalko, şeful Delegaţiei UE la Chişinău.
 
Potrivit lui Michalko, reformele stagnează inclusiv din cauza colaborării defectuoase între Guvern şi societatea civilă. Directorul executiv al IPRE, Iulian Groza, a semnalat anumite tendinţe privind limitarea accesului la fonduri externe pentru asociaţiile obşteşti.
 
„Guvernul şi societatea civilă au lucrat pe această strategie de dezvoltare a societţii civile lucru pe care l-am menţionat pozitiv. Partea proastă ţine de dinamica foarte bună legată de noul cadru cu privire la oraganizaţiile necomerciale. Având în vedere experienţa când această lege a fost blocată pentru limitarea accesului finanţării externe pentru societatea civilă”, spune Iulian Groza.
 
Secretarul de stat in ministerul de Externe, Daniela Morari, a declarat, pe de altă parte, că evaluarile guvernului sunt mai pozitive decât cele prezentate în studiul IPRE. Morari s-a arătat, însă, deschisă pentru găsirea unor soluţii care să eficientizeze colaborarea guvernului cu societatea civilă.
 
„La un forum, care a avut loc recent în Georgia, asociaţiile obşteşti din statele membre ale Parteneriatului Estic au remarcat derapaje antidemocratice la Chisinau. Aceste evoluţii au fost constatate după ce acum 4-5 ani, Republica Moldova era considerată de liderii europeni, drept lider la capitolul reforme democratice. Parteneriatul Estic a fost lansat în 2009 pentru a întări cooperarea UE cu fostele state sovietice - Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Belarus”, spune Morari.