Ambasadorul Germaniei la Chişinău, Excelenţa Sa, Angela Ganninger a vorbit într-un interviu pentru TVR MOLDOVA despre relaţiile bilaterale dintre Germania şi Republica Moldova, reglementarea conflictului transnistrean, dar şi despre lecţiile care pot fi învăţate de ţara noastră.
TVRMOLDOVA: În curând, pe 3 octombrie, vom sărbători Ziua Naţională a Germaniei şi este evident că unificarea ţării, obţinută prin reunificarea RFG şi RDG reprezintă realizarea cea mai mare. Dincolo de succesele evidente, se pare că cetăţenii germani din estul ţării sunt mai puţin satisfăcuţi, aceasta explicând succesele electorale ale AfD din Saxonia şi Branderburg. Cât de mult a reuşit Germania să fie unită şi cât nu?
Ambasadorul Germaniei la Chişinău, Excelenţa Sa, Angela Ganninger: De la reunificare şi în procesul de reunificare au existat multe succese: Germania a devenit un spaţiu al aceluiaşi drept. Avem libertate de circulaţie, libertate de asociere, libertate de opinie, libertate de presă. Am scăpat de presiunea pe care Stasi (Serviciile secrete RDG) o exercita atunci asupra cetăţenilor din Germania de Est. Am reformat şi modernizat sistemul educaţional. Am reabilitat şi infrastructura, acest lucru este valabil pentru străzi, dar şi pentru telecomunicaţii. În multe domenii, aceasta este astăzi chiar mai modernă în Est decât în Vest. Dar, desigur, au existat şi câteva lucruri care nu ne-au reuşit atât de repede, în domeniul economic ar exista câteva astfel de lucruri. După tranziţia politică din 1989, companiile din Germania de Est nu erau la fel de competitive, multe dintre ele au fost "casate", cum se spunea atunci, astfel s-au pierdut multe locuri de muncă. Mulţi cetăţeni mai tineri au plecat în Vest pentru a munci acolo, în urma lor au rămas cei mai în vârstă. Deseori au fost închise şi şcoli etc., în acest sens infrastructura s-a redus. Prin urmare, condiţiile de viaţă au devenit, parţial, mai dificile pentru cei rămaşi în acele localităţi. În general cred că s-a subestimat însemnătatea cezurii din viaţa cetăţenilor din Germania de Est, mai ales pentru cei care erau deja mai în vârstă, care avuseseră deja o familie, copii şi fuseseră deja încadraţi în câmpul muncii. În Vest nu a existat un fenomen similar. Pentru cetăţenii din Vest viaţa avea să continue aproape neschimbată. În timp ce pentru cei din Est a existat, totuşi, o cezură destul de puternică în viaţa lor, de care trebuie să ştii să treci şi din punct de vedere mental. De fapt, de abia astăzi se vede acest lucru, că el a avut totuşi urmări.
TVRMOLDOVA: Germania ar putea să se mişte în direcţia recesiunii, economia s-a contractat cu 0,1 % în perioada aprilie-iulie, aceasta însemnând că creşterea anuală ar coborî la 0,4%. Motivul de bază sunt tensiunile crescânde în domeniul comerţului global. Ce părere a veţi despre utilizarea tot mai frecventă a tarifelor şi a măsurilor de protecţie a pieţelor naţionale care duc la conflicte comerciale?
Ambasadorul Germaniei la Chişinău, Excelenţa Sa, Angela Ganninger: Germania este o naţiune exportatoare: economia noastră trăieşte din exporturi şi prosperitatea noastră se trage şi din export. De aceea şi în economie sprijinim o ordine internaţională bazată pe reguli care să ne permită să avem schimburi comerciale libere, dar şi să respectăm anumite standarde sociale. Protecţionismul pe care îl vedem acum parţial în anumite ţări dăunează din punctul nostru de vedere. Noi considerăm că schimburile economice nu reprezintă un joc cu rezultat zero, aşa cum tind să creadă unii. Dacă protejezi anumite sectoare ale economiei, în acelaşi timp aceasta poate provoca unele efecte negative în alte sectoare, chiar şi în propria ţară. În general, acest lucru duce la o reducere a comerţului, la o micşorare a prosperităţii şi la o înrăutăţire a condiţiilor. Consider că ar trebui, mai degrabă, să avem în vedere să existe condiţii pentru schimburi comerciale echitabile, un comerţ prietenos cu clima, ca provocările pe care le vedem cu toţii azi să fie luate în calcul mai mult în comerţul internaţional. Dar nu este cazul să urmăm un protecţionism unilateral pentru a proteja anumite sectoare economice.
TVRMOLDOVA: Procesul Brexit se află în impas şi este dificil de pronosticat cum va evalua. Care sunt priorităţile Guvernului Germaniei în acest context?
Ambasadorul Germaniei la Chişinău, Excelenţa Sa, Angela Ganninger: Probabil ştiţi că guvernul federal şi marea majoritate a cetăţenilor federali regretă foarte mult decizia britanicilor de a părăsi UE. Ne-am fi dorit ca să nu se ajungă la Brexit, dar aşa s-a decis acum. Şi dacă tot trebuie să se întâmple, atunci desigur că pentru noi este important ca unitatea UE să fie menţinută. Acest lucru a fost posibil printr-un proces de negocieri conduse de Michael Barnier. Toate celelalte state UE s-au unit şi au identificat o poziţie comună. Pentru noi este de asemenea important ca Brexit-ul să se desfăşoare ordonat, să existe, deci, condiţii cadru care vor minimaliza efectele negative pentru cetăţeni, pentru economie şi aşa mai departe. Nu este clar dacă aceste lucruri vor reuşi. Să vedem ce se va întâmpla la 31 octombrie 2019. Cel de-al treilea criteriu important pentru noi este menţinerea păcii în Irlanda de Nord. Acordul de la Belfast şi procesul de pace au fost posibile doar cu ajutorul UE şi graniţa dură de pe atunci a putut fi depăşită cu ajutorul UE. Schimburile interumane şi cele din economie funcţionează acum şi au contribuit la pace. Întrevedem deja riscul ca în cazul reintroducerii unei graniţe dure să poată să crească din nou neliniştea.
TVRMOLDOVA: Cum Germania ar putea susţine integritatea teritorială a ţărilor, cum ar fi: R. Moldova, Georgia, Ucriana, care au fost agresate militar de Federaţia Rusă?
Ambasadorul Germaniei la Chişinău, Excelenţa Sa, Angela Ganninger: Aceste conflicte trebuie analizate în mod individual, cred eu. Condiţiile cadru şi circumstanţele sunt întotdeauna un pic diferite şi trebuie analizat exact ce se poate face în fiecare caz în parte. Însă, în mod general, se poate spune că Germania susţine întotdeauna soluţii bazate pe normele dreptului internaţional. Deci, pentru noi este important ca în toate cele trei conflicte să fie respectat şi aplicat dreptul internaţional. În ceea ce priveşte conflictul transnistrean în particular, Germania se implică deja de mult timp pentru măsuri de creştere a încrederii, atât în cadrul procesului OSCE, cât şi bilateral. Noi credem că un prim pas util spre soluţionarea politică sunt ameliorările de ordin practic pentru oameni. Probabil ştiţi faptul că actualul şef al misiunii OSCE din Moldova, domnul Neukirch, vine din Germania, bucurându-se, desigur, şi de susţinerea Guvernului Federal.
TVRMOLDOVA: Relaţiile bilaterale moldo-germane sunt foarte bune. Totodată, care ar fi domeniile în care avem un potenţial neexplorat?
Ambasadorul Germaniei la Chişinău, Excelenţa Sa, Angela Ganninger: Aveţi dreptate: relaţiile sunt foarte bune şi acest fapt ne bucură şi pe noi. Ceea ce facem, printre altele în domeniul cooperării economice, este susţinerea dezvoltării durabile printre care se numără şi susţinerea investiţiilor aici, în Republica Moldova. Consider că aceasta este în continuare important. Există deja mai mulţi investitori mari, în special furnizori din industria automobilistică, dar şi în alte sectoare, care s-au localizat aici. Eu cred că în acest domeniu însă, se mai pot face multe şi încercăm să le facem împreună cu partenerii din Moldova. Desigur, este nevoie şi de forţă de muncă care ar trebui să rămână aici în ţară, pentru ca şi alte companii mari să găsească suficient potenţial de forţă de muncă aici. Ce ar mai putea fi făcut, este promovarea limbii germane. Dar şi acolo sunt în unele cazuri puţini profesori, şi aceştia părăsesc ţara, deci trebuie să vedem . R. Moldova poate fi făcută mai cunoscută în Germania, mulţi oameni în Germania nu cunosc Republica Moldova - programele de schimb promovează cunoaşterea. Sunt utile şi asocierile mentale cu ţara, cu produsele acestei ţări, dacă cunoşti vinul sau alte produse. Cunoaşterea reciprocă duce la o încredere reciprocă mai mare şi la mai multe relaţii comerciale şi de alt ordin.
TVRMOLDOVA: Ce lecţii ar putea învăţa R. Moldova din experienţa germană, în ce priveşte industrializarea?
Ambasadorul Germaniei la Chişinău, Excelenţa Sa, Angela Ganninger:În Germania am profitat mult de pe urma sistemului de învăţământ dual. Între timp, acest sistem există, parţial, şi în Republica Moldova. În Germania mulţi absolvenţi ai liceelor nu doresc să meargă neapărat la universitate, dar au talente practice şi tehnice, de care avem, de asemenea, nevoie. Aceşti absolvenţi îşi doresc mai degrabă o pregătire în care să poată îmbina teoria şi practica. Aceasta este bine pentru ucenici care cunosc întreprinderea în care vor lucra ulterior. Este bine şi pentru companii care îşi cunosc, astfel, viitorii angajaţi şi care investesc deja în aceştia, le plătesc un salariu în timpul formării profesionale în companie. Din punctul nostru de vedere, am beneficiat foarte mult de pe urma acestei forme de învăţământ. Şi în Elveţia şi în Austria există ceva asemănător şi acum încercăm să susţinem aceasta şi aici, în Moldova.
TVRMOLDOVA: Care sunt planurile culturale ale Ambasadei Germaniei la Chişinău pentru sfârşit de 2019 şi început de 2020?
Ambasadorul Germaniei la Chişinău, Excelenţa Sa, Angela Ganninger: În acest an planificăm festivităţi dedicate împlinirii a 30 de ani de la căderea zidului. În data de 9 noiembrie 1989 a căzut zidul Berlinului, fapt care a servit drept premisă pentru reunificarea Germaniei. Cu prilejul acestui jubileu aducem în Moldova o expoziţie cu genericul „Puterea emoţiilor”, care va fi vernisată la Muzeul de Artă în data de 28 octombrie. Vom organiza aici şi câteva runde de discuţii despre emoţii în politică cu o referentă din Germania şi studenţi din Moldova. Încă nu am încheiat planificarea pentru anul următor. La finele acestui an vom solicita bugetul corespunzător, dar eu cred că în orice caz vom putea organiza din nou sărbătoarea limbii germane la Reşedinţă. Acesta este mereu un eveniment foarte frumos: vin profesori de limbă germană, elevi care învaţă germana, organizăm concursuri, elevii primesc cadouri, burse. La acest eveniment vin toţi: consultanţii de specialitate, Serviciul German pentru Schimburi Academice, Goethe Institut şi partenerul local al acestuia Akzente, toţi cei care îşi aduc aportul, şi desigur învăţătorii şi profesorii universitari. Împreună sărbătorim o festivitate într-adevăr mare şi frumoasă. Adiţional, ce vom putea în orice caz organiza din nou este tradiţionalul concert de vară. În acest an, am organizat unul la Teatrul verde din Valea morilor şi sper că vom reuşi să îl organizăm şi anul viitor.