Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Alexandru Tănase spune că toată această „poveste” în care Curtea Constituţională a suspendat Legea pentru care şi-a asumat răspunderea, este una ciudată, şi ar însemna, de fapt, o tragere de timp. Fostul preşedinte CC declară că urgenţa legii nu este pusă în discuţii, ci doar unele prevederi ale acesteia, respective, Curtea trebuia să vină cu soluţii, în cazul unor elemente neconstituţionale, şi nu să suspendeze întreaga lege.
Alexandru Tănase opinează că este ciudat faptul că Guvernul a inclus în acea lege unele prevederi precum este cea cu privire la regimul de duty-free.
„Nu se pune problema urgenţei, dar de ce nu au dat o soluţie, de ce au suspendat-o? Este foarte ciudata aceasta poveste, iar Chicu nu a evitat să blameze opoziţia. Opoziţia nu a facut decât să utilizeze dreptul său regulamentar de a sesiza Curtea Constituţionala. Ce vreti sa vă facă opoziţia, să laude guvernarea? Asta e misiunea ei. Reacţia promptă cu care s-a venit (n.r. reacţia lui Ion Chicu(, totuşi arată că e altceva la mijloc care nu pre are legătură cu constituţionalitatea propriu-zisă”, a declarant Alexandru Tănase în cadrul emisiunii Punctul pe AZi.
Mai mult, Tănase spune că Guvernul ar fi putu să achite acele plăţi, despre care Ion Chicu ar fi vorbit astăzi, dând vin ape opoziţie pentru neachitarea lor.
„Legea a fost promulgate acum câteva zile. Asta înseamnă că acele plăţi despre care vorbea premierul Chicu puteau fi făcute. În condiţii de criză, când toate lucrurile se întâmplă cu o viteză triplă, şi plăţile trebuiau făcute cu o viteză triplă. De asta eu cred că s-ar putea să fie altceva la mijloc, un fir al cărui mister o să îl dezlegăm în câteva zile”, mai spune Tănase.
Fostul preşedinte al CC mai declară că judecătorii constituţinali au dreptul să supende această lege, însă în contextul actual ar fi putut să ofere soluţii.
„Curtea trebuia să dea o soluţie la această sesizare, nu să suspende. Dacă este neconstituţională - să spună asta, iar Guvernul să vină în Parlament chiar mâine să rezolve acele chestiuni, iar dacă este constituţională, atunci să elimine acele dubii care să nu planeze asupra implementării Legii.
O suspendare înseamnă o amânare, cineva vrea să câştige timp şi nu este clar deocamdată pentru ce vrea să câştige timp şi care este finalitatea acestei acţiuni”, mai spune Alexandru Tănase.