ACTUALITATE

Alexandru Stoianoglo confirmă că nu a avut nicio intenţie să vină azi în Parlament.

post-img

Procurorul General Alexandru Stoianoglo confirmă că  nu a avut nicio intenţie să ajungă astăzi în Parlamentul de la Chişinău, aşa cum au declarat mai mulţi deputaţi socialişti.

Solicitat de către ZdG, Alexandru Stoianoglo a comunicat că toate aceste informaţii apărute în spaţiul public „sunt o încercare de a implica PG în activităţi politice”.

„Nu am avut intenţia să particip astăzi la şedinţa Parlamentului. Nu înţelegem de unde au apărut astfel de informaţii, de unde au fost luate astfel de informaţii. Este clar că aceste informaţii sunt o încercare de a implica Procuratura în activităţile politice. Acum o să venim cu un comunicat în acest sens”, spune procurorul general Alexandru Stoianoglo.

De asemenea, Procuratura a publicat un comunicat, după ce astăzi unii deputaţi au declarat că Alexandru Stoianoglo ar putea veni în Parlament anume pentru a ridica imunitatea vreunui deputat: 

Având în vedere perpetuarea în spaţiul informaţional a unor insinuări şi speculaţii cu privire la venirea Procurorului General în Parlamentul Republicii Moldova cu solicitarea de ridicare a imunităţii unor deputaţi, instituţia declară următoarele:

Procuratura are propria agendă de activitate, pe care nu şi-o ajustează în funcţie de calendarele politice şi se detaşează de orice încercare de a atrage instituţia în confruntări şi dispute de natură politică.

De asemenea, Procuratura reconfirmă că, nu necesită intermediari politici pentru a informa publicul despre acţiunile pe care le întreprinde sau urmează a le înfăptui. Instituţia va informa de sine stătător societatea despre propria activitate şi evoluţiile investigaţiilor pe dosarele din gestiune.

Pe această cale ne exprimăm speranţa că procurorii vor fi lăsaţi să se consacre, în continuare, efortului de a afla adevărul pe cauzele de rezonanţă şi importanţă majoră, restanţe la care aşteaptă răspuns nu doar cetăţenii Republicii Moldova, dar şi partenerii externi de dezvoltare.
Facem repetat, apel, către toţi exponenţii politici care, la nivel declarativ, vorbesc despre importanţa asigurării independenţei justiţiei, să renunţe la retorica prin care se încalcă brutal principiul independenţei procesuale a Procuraturii şi se discreditează activitatea organelor de drept
”.

Amintim că astăzi, socialistul Blad Bătrâncea a declarat şi a lăsat să se înţeleagă că opoziţia a boicotat astăzi şedinţa Parlamentului pentru că i-ar fi frică de venirea lui Alexandr Stoianoglo. Asta deşi, opoziţa a avut o altă explicaţie: 

Lilian Carp explică de ce PAS a boicotat astăzi şedinţa Parlamentului şi ce este în neregulă cu proiectul pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea

 

VIDEO. Deputaţii fracţiunii Platformei DA nu vor participa la şedinţa Parlamentului