ACTUALITATE

Alegerea lui Vladimir Ţurcan la şefia Curţii Constituţionale a stârnit astăzi discuţii aprinse

Alegerea fostului socialist Vladimir Ţurcan la şefia Curţii Constituţionale a stârnit un val de nemulţumire şi îngrijorare în spaţiul public. Premierul Maia Sandu consideră că s-a produs un lucru grav, sugerând că PSRM ar fi preluat controlul asupra Înaltei Curţi. Pe de altă parte, preşdintele Republicii Moldova, Igor Dodon, salută alegerea lui Vladimir Ţurcan la conducerea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova.

Într-un mesaj postat pe o reţea socială, premierul Maia Sandu a declarat că desemnarea unui exponent al Partidului Socialiştilor în fruntea Curţii Constituţionale este un lucru grav, care ştirbeşte şi mai mult încrederea în unica instituţie de jurisdicţie constituţională.
 
"Avem dubii rezonabile să presupunem că votarea a fost una viciată, de aceea solicit ca fiecare judecător să spună public pentru cine şi-a dat votul. În situaţia în care acest lucru nu se va întâmpla, ne rezervăm dreptul să acţionăm în consecinţă. Nu putem permite ca procesul de dezoligarhizare a statului împotriva regimului Plahotniuc să se sfârşească cu preluarea controlului asupra unei instituţii-cheie de către o altă forţă politică, indiferent care ar fi aceasta".
 
Pe de altă parte, preşedintele, Igor Dodon, îndeamnă forţele politice să trateze neutru şi imparţial procesele interne ale Curţii Constituţionale:

"Deciziile şi alegerile echipei de judecători ai Curţii Constituţionale sunt în afara sferei de influenţă şi ingerinţă a politicului, doar astfel vom putea promova o reformă autentică a justiţiei, când judecătorii vor fi imuni politic şi eficienţi profesional. Apreciez calităţile profesionale ale noului preşedinte al CC, Vladimir Ţurcan, şi mizez pe activitatea cât mai onorabilă a Curţii Constituţionale". 
 
Şi fostul şef al Guvernului de la Chişinău, Ion Sturză, se arăta îngrijorat de această situaţie.
 
"PSRM face politică! Procuratura, CNA, ŞIŞ, CCM. ACUM face economie! Salarii, pensii, tarife. Monştrii renasc! "Copiii romantici" prind gustul fotoliilor. Cu ce preţ? Cu preţul trădării speranţelor"?, se întreabă Ion Sturză. 

Asta în timp ce un alt fost premier, Iurie Leancă, susţine că blocul ACUM l-ar fi întărit pe Igor Dodon mult mai mult decât ar fi visat acesta vreodată.
 
"Conştientizaţi pericolul pe care l-aţi creat? Dodon şi socialiştii au ACUM în subordine: Preşedinţia Parlamentului, CNA, PG, CSS, SPPS, ŞIŞ, Ministerul Apărării şi Curtea Constituţională. Că tot aţi mai revenit şi la sistemul proporţional, socialiştii pot să meargă uşor în alegeri anticipate şi prin majoritatea obţinută să vă ia şi Guvernul".

Iar mesajul venit de la Partidul Democrat a fost unul ironic:

"Vreau să aduc, pe această cale, "sincere felicitări" Maiei Sandu şi celor din Blocul ACUM, pentru finalizarea cu succes a procesului de "depolitizare" a Curţii Constituţionale. Felicitări!!!
 
Şi liberalii consideră că, de astăzi, Curtea Constituţională a ajuns pe mâinile lui Igor Dodon:
 
"Paradigma lui Plahotniuc a fost preluată, în totalitate, de către Dodon. Atâta timp cât blocul ACUM nu va denunţa această alianţă odioasă, prejudiciul adus Republici Moldova va fi catastrofal", se spune într-un comunicat de presă al formaţiunii. 

Îngrijorate se arată şi câteva ONG-uri de la Chişinău care au criticat modul în care Parlamentul a selectat judecătorii la Curtea Constituţională. Într-un apel public, 13 ONG-uri solicită  Parlamentului să modifice Legea cu privire la Curtea Constituţională şi să stabilească reguli şi criterii clare de desemnare a magistraţilor.