ACTUALITATE

Agenţiile de turism îşi adaptează ofertele şi produsele turistice, în contextul pandemiei COVID-19

post-img

În noua realitate configurată de pandemia de COVID-19, turismul local ocupă o nişă tot mai mare, iar agenţii economici din domeniului turismului din Republica Moldova trebuie să-şi ajusteze pachetele turistice conform cererii locale. Readaptarea ofertelor, cu includerea noilor măsuri de siguranţă, care permit realizarea călătoriilor au fost principalele subiecte abordate în cadrul webinarului nr. 7 „Pastila după COVID-19 - Răspunsuri la provocările turismului intern”.

Sesiunea online a avut loc la iniţiativa Agenţiei de Investiţii, administrator al brandului turistic de ţară „Pomul Vieţii” şi promotor al experienţelor turistice autentice, în parteneriat cu Asociaţia Naţională pentru Turism Receptor din Moldova şi cu sprijinul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanţat de USAID, Suedia şi UK Aid. 

Evenimentul a avut loc în cadrul campaniei naţionale #NeamPornit, care continuă cu haştag-ul #Protejaţi. Aceasta promovează şi susţine relansarea graduală a turismului autohton prin respectarea măsurilor de protecţie necesare pentru prevenirea răspândirii virusului.

Rodica Verbeniuc, director general, Agenţia de Investiţii: „Situaţia epidemiologică este cu regret incertă şi nu ne oferă o stabilitatea, de aceea toţi am trecut printr-un exerciţiu de regândire al strategiilor. Odată ce  turismul din ţara noastră a fost axat cu precădere  pe cel emiţător şi  receptor, am reconsiderat criza pandemică drept oportunitate pentru a veni cu un sprijin sistemic pentru relansarea turismului intern.  Astfel, în cadrul campaniei naţionale #NeamPornit, am elaborat instrumente în susţinerea  agenţiilor de turism şi prestatorilor de servicii turistice, pentru a-şi reactualiza produsele, a le ajusta preferinţelor şi posibilităţilor cetăţenilor noştri, generând un consum intern sporit.”

În cadrul webinarului, „Magenta Consulting” a prezentat rezultatele sondajului naţional, realizat pe parcursul campaniei #NeamPornit. Studiul a pus accent pe aşteptările cetăţenilor, cererea reală şi oportunităţile din turismul intern şi a arătat că 71% din cetăţenii R. Moldova sunt interesaţi să viziteze destinaţiile turistice autohtone, iar doi din trei respondenţi preferă odihna activă. La studiu au participat 2109 respondenţi, cu vârstele cuprinse între 25 şi 55 de ani. 

Dumitru Slonovschi, director „Magenta Consulting”: „Acesta este un studiu complet care are concluzii interesante pentru agenţiile de turism. De exemplu, 56% din respondenţi au copii, respectiv sunt interesaţi de călătorii cu activităţi pentru cei mici, iar o bună parte nu au automobil şi agenţiile de turism le pot acorda transport. De asemenea, e important de luat în considerare că mulţi nu ştiu unde pot merge şi consideră că nu au ce vizita în Republica Moldova, de aceea trebuie de pus mai mult accent pe informare şi promovare.”

Concluziile sondajului sunt un reper pentru agenţiile de turism, care încep să includă în ofertele lor locaţiile neexplorate, destinaţii autentice şi experienţe turistice inedite:  oenogastronomice, gastronomice, vitivinicole, rurale, agroturistice, de aventură, nostalgice. 

Alexandrina Banari, agenţia de turism Visit Moldova: „Propunem un şir de activităţi precum: kayaking pe râul Nistru, plimbările cu bicicleta, drumeţiile în Codri şi campingul în zone cu defileuri, stânci, cum ar fi cele din nordul ţării. Toate aceste activităţi sunt completate cu excursii la vinării, muzee sau pensiuni pentru ca turiştii locali să aibă parte de un program complex, interesant şi memorabil.”

Campania naţională #NeamPornit a fost iniţiată la sfârşitul lunii aprilie de către Agenţia de Investiţii, partener de dezvoltare al sectorului turismului şi care promovează Moldova drept o destinaţie turistică cu experienţe autentice şi neexplorate. Iniţiativa are ca scop stimularea creării de oferte turistice locale şi creşterea consumului produsului intern, în contextul în care, sectorul ospitalităţii a fost dur lovit de efectele pandemiei de COVID-19. Startul campaniei a fost dat pe reţelele de socializare, pentru a stimula crearea noilor oferte turistice locale şi a creşte consumul de produs intern, în contextul în care sectorul ospitalităţii a fost lovit dur de efectele pandemiei. Pentru informaţii urmăriţi pagina de Facebook #NeamPornit şi pagina web neampornit.map.md.