ACTUALITATE

Adjunctul Apărării din Ambasada României la Moscova, expulzat

post-img

Adjunctul Apărării din Ambasada României la Moscova a fost expulzat. El are 72 de ore la dispoziţie să părăsească ţara, relatează stiriletvr.ro.

Acum două săptămâni, pe 26 aprilie, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a anunţat că un oficial din Ambasada Rusiei la Bucureşti a fost expulzat din România.

Este vorba despre Alexey Grishaev, adjunct al ataşatului militar în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse, declarat persona non grata pe teritoriul României pe motiv că activităţile lui încalcă prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961.

Se preconiza încă de atunci că reacţia Moscovei va fi una "în oglindă".

Expulzarea diplomatului rus din România a venit la doar câteva zile după ce ţările baltice s-au alăturat unei liste din ce în ce mai lungi de state europene care au făcut acelaşi lucru. Cehia a expulzat 18 diplomaţi ruşi despre care premierul Andrej Babiš spunea că guvernul are dovezi clare că ar fi lucrat pentru serviciile de informaţii militare ruse. În replică, Moscova a declarat persona non grata 20 de diplomaţi cehi, punând în incapacitate de funcţionare Ambasada Cehiei în Rusia.