ACTUALITATE

Acuzaţii grave lansate de vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari. Reacţia premierului Chicu şi Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică

Acuzaţii grave lansate de vicepreşedintele Parlamentului, Alexandru Slusari. Politicianul spune că blocarea activităţii Legislativului, după ce un angajat al fracţiunii Platformei Da a fost declarat pozitiv la Covid-19, nu s-ar justifica, după ce un al doilea test, făcut la o clinică privată, a ieşit negativ. Premierul Chicu a declarat că acuzaţiile privind falsificarea testelor sunt foarte grave şi a cerut o anchetă. Şi Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică respinge afirmaţile lui Slusari.

Primul test efectuat de Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică a arătat că angajatul fracţiunii Platforma Da ar fi infectat, dar al doilea test, făcut la o clinică privată, a ieşit negativ. Vicepreşedintele Parlamentului Alexandru Slusari spune că, în acest fel, se tot amână şedinţele Parlamentului pentru a nu se vota legea ONG-urilor şi pentru a bloca înfiinţarea unei comisii ce ar putea studia acuzaţiile de îmbogăţire ilicită aduse preşedintelui Igor Dodon.    

ALEXANDRU SLUSARI, vicepreşedintele Parlamentului: "Noi avem bănuieli rezonabile că se urmăreşte, cu orice preţ, blocarea şedinţelor Parlamentului şi, totodată, imediat când Platforma Da încearcă să influenţeze reluarea şedinţelor, insistă pe convocarea şedinţei Legislativului, hodoronc-tronc apare un infectat. Probele au fost prelevate contrar ordinului ministerului Sănătăţii, adică probele biologice au fost prelevate doar din gât".

Într-un comunicat de presă, responsabilii Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică susţin că instituţia nu colectează probe, ci doar asigură examinarea lor şi calitatea investigaţiilor. 

REACŢIA AGENŢIEI NAŢIONALE PENTRU SĂNĂTATE PUBLICĂ: "Cu regret, constatăm că în loc să îşi exercite sarcinile şi atribuţiile de serviciu, unii politicieni preferă să lanseze declaraţii iresponsabile, fără argumente, la adresa instituţiilor care lucrează cu devotament. Laboratorul ANSP nu răspunde de procesul de preexaminare şi abilităţile profesionale de realizare a acestui proces. Analiza testului la COVID-19 nu a fost efectuată la Laboratorul ANSP şi nici nu putea fi.

În şedinţa Guvernului, prim-ministrul Ion Chicu a menţionat că acuzaţiile lansate de reprezentanţii Platformei DA sunt foarte grave şi că a fost demarată o anchetă în acest sens. 

ION CHICU, prim-ministrul Republicii Moldova: "Vicepreşedintele Parlamentului, în mod obraznic şi neîntemeiat, a învinuit sistemul medical de falsificarea probelor. Doamna ministru vă rog asiguraţi controlul medical a persoanelor respective şi nu doar la covid. Vă rog frumos să fie reacţia instituţiei".

Organizaţiile membre ale Forumului Societăţii Civile din Parteneriatul Estic au lansat un apel public privind adoptarea neîntârziată a proiectului legii cu privire la organizaţiile neguvernamentale, în lectura finală.