ACTUALITATE

Actele de corupţie în rândul poliţiştilor pot fi denunţate la numărul de telefon 068999902

Nu se mai tolerează corupţia! Acesta este mesajul către toţi poliţiştii care sunt tentaţi să ia mită, dar şi către cetăţenii care le oferă bani în schimbul unor favoruri. Inspectoratul General al Poliţiei a lansat campania de sensibilizare: „NU acceptăm corupţia în Poliţie!”. De altfel, datele sunt îmbucurătoare şi arată că doar în ultimul an, s-a redus cu 40% numărul de infracţiuni de corupţie în care au fost implicaţi oamenii legii.

Lansarea campaniei de informare a început prin a le mulţumi acelor poliţişti care au spus nu mitei. Dacă în 2017 au fost înregistrate doar 17 denunţuri facute de poliţişti carorali s-a oferit mita, anul trecut acest numărul a ajuns la 70. Cinci poliţişti care au la activ cele mai multe respingeri ale unor incercari de a fi mituiti au primit diplome.
 
Mai mult, s-au redus, practic,la jumătate şi dosarele penale deschise pe numele poliţiştilor. Dacă în 2017 au fost intentate 112, anul trecut s-au înregistrat 69 de cauze penale privind coruptia in randul oamenilor legii.
 
Şeful IGP spune că măsurile de prevenire sunt deseori mai eficiente decât combatera consecinţelor fenomenului corupţiei. Campania de informare prevede instruirea poliţiştilor si lansarea unui concurs prin care societatea civilă va propune idei de luptă împotriva acestui flagel. Totodată, va fi creată şi o pagină pe Facebook care va fi dedicată prevenirii corupţiei în poliţie.
 
Actele de corupţie în poliţie pot fi denunţate la numărul de telefon 068999902.