Accident rutier grav, pe traseul Orhei-Călăraşi. Trei persoane au decedat pe loc
Sursa foto:Poliţia Republicii Moldova Vizualizari:

Accident rutier grav, pe traseul Orhei-Călăraşi. Trei persoane au decedat pe loc

Un accident rutier grav a avut loc în această seara, în jurul orei 18:00, pe traseul R-21”Orhei - Călăraşi”, direcţia spre oraşul Călăraşi, în apropiere de satul Mana din raionul Orhei.

Din spusele martorilor, conducătorul unui Land Rover Freelander, care se deplasa cu viteză excesivă, a efectuat manevra de depăşire a unui vehicul cu tracţiune animală  care se deplasa în aceeaşi direcţie şi pe care l-a văzut în ultimul moment.  Din cauza carosabilului umed a pierdut controlul volanului şi a ieşit pe contrasens, tamponând frontal un camion. 

În Land Rover se aflau trei persoane care au decedat la faţa locului. Este vorba de şoferul în vârstă de 40 de ani şi doi pasageri de 19 şi, respectiv, 31 de ani. Şoferul autocamionului nu a avut de suferit. 

La moment se întreprind măsuri pentru stabilirea cauzei exacte a producerii accidentului, identificarea persoanelor şi stabilirea tuturor circumstanţelor care au dus la producerea tragediei.

Pentru descarcerarea corpurilor neînsufleţite ale persoanelor implicate a fost nevoie de intervenţia colegilor de la DSE Orhei.
Similare
RECOMANDĂRI